George Simion îi răspunde lui CTP: ”Cum am ajuns la Vatican? Alături de românii din Italia”

papa francis george simion
Facebook/ Cristian Tudor Popescu

Președintele AUR, George Simion, i-a răspuns gazetarului Cristian Tudor Popescu, care l-a acuzat că a mințit când a susținut că a fost într-o audiență privată la Papa Francisc. 

 

Simion afirmă că a fost la Vatican cu ajutorul unei asociații de români din Italia și, din acest motiv, numele lui nu apare pe lista de audiențe de la Vatican, ”dar, în schimb, apare entitatea alături de care am participat la întrevederea cu Papa Francisc”.

”Cum am ajuns la Vatican? Asociația Românilor din Italia (ARI) și-a adus contribuția la organizarea celei de-a 31-a ediții a concertului extraordinar de Crăciun de la Vatican. Înaintea concertului a avut loc audiența privată cu Papa Francesco, la care am participat fiind invitat de frații din Italia.

Nu am distorsionat în nici un fel adevărul, este strategia clasică a urmașilor lui Lenin de a diaboliza orice acțiune a opoziției. Evident că nu a fost o întâlnire oficială între mine și Papa, nu am susținut niciodată acest lucru, doar mintea bolnavă a unora a putut crea tot felul de scenarii. Cei care ridicau ode lui Ion Iliescu acum atacă acțiunile singurului partid patriotic parlamentar.” - afirmă George Simion într-un mesaj postat pe blogul său.

Reacția liderului AUR vine la scurt timp după ce gazetarul Cristian Tudor Popescu a făcut public un mesaj al Monseniorului Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, care a precizat că ”Papa Francisc nu l-a primit pe dl George Simion, şi nici pe vreun alt politician, într-o Audienţă privată”.

Citește și
Diana Sosoaca, George Simion
Diana Șoșoacă a anunțat că a depus plângere penală împotriva lui George Simion: ”Să-mi spui că vrei să mă violezi. Pe bune?”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
George Simion, acuzat că a mințit privind vizita la Vatican. „Papa Francisc nu l-a primit într-o audienţă privată”
George Simion, acuzat că a mințit privind vizita la Vatican. „Papa Francisc nu l-a primit într-o audienţă privată”

Monseniorul Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, neagă că Papa Francisc l-ar fi primit pe liderul AUR George Simion într-o audienţă privată.

 

Diana Șoșoacă a anunțat că a depus plângere penală împotriva lui George Simion: ”Să-mi spui că vrei să mă violezi. Pe bune?”
Diana Șoșoacă a anunțat că a depus plângere penală împotriva lui George Simion: ”Să-mi spui că vrei să mă violezi. Pe bune?”

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a anunțat, miercuri, că a depus o plângere penală împotriva președintelui AUR George Simion, pentru incidentul care a avut loc marți, 19 decembrie, în Parlamentul României.

CTP, despre poza cu Papa Francisc și George Simion: ”Papa, față în față cu un șobolan”. Cum s-a strecurat liderul AUR acolo
CTP, despre poza cu Papa Francisc și George Simion: ”Papa, față în față cu un șobolan”. Cum s-a strecurat liderul AUR acolo

George Simion s-a strecurat fraudulos, ca ”un șobolan”, printre membrii unei delegații de artiști italieni pentru a se fotografia alături de Papa Francisc, dezvăluie gazetarul Cristian Tudor Popescu.  

Pe cine au trimis românii în Parlament. Dialog halucinant Simion - Şoşoacă: „Te agresez sexual, scroafo!” / „Fătălăule!”
Pe cine au trimis românii în Parlament. Dialog halucinant Simion - Şoşoacă: „Te agresez sexual, scroafo!” / „Fătălăule!”

Parlamentul a reluat miercuri dezbaterile pe proiectul bugetului de stat pe 2024, după scandalul de marţi seară. Peste 20.000 de amendamente depuse, din care doar 962 au au fost admise, fiecare ales are un minut pentru a-şi susţine amendamentul în plen.

Show la dezbaterile din Parlament. George Simion: „Cîțu a cumpărat un milion de doze de vaccin și are probleme cu imunitatea”
Show la dezbaterile din Parlament. George Simion: „Cîțu a cumpărat un milion de doze de vaccin și are probleme cu imunitatea”

Fostul premier și președinte de partid, liberalul Florin Cîțu, poate fi de miercuri urmărit penal. Cu doar două voturi împotrivă, senatorii i-au ridicat imunitatea şi poate fi cercetat, la cererea DNA, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-covid.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.