„Mi-e foame”, „Mama a murit”. Primele cuvinte ale copiilor rătăciți 40 de zile în junglă către salvatorii lor. VIDEO

columbia copii jungla

“Mi-e foame” şi “mama a murit” au fost primele cuvinte adresate salvatorilor lor de copiii care au rămas 40 de zile în junglă după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit.

La două zile după salvarea miraculoasă a celor patru copii, televiziunea publică din Columbia a difuzat imagini video cu întâlnirea emoţionantă din junglă, relatează AFP, conform news.ro.

În imagini pot fi văzuţi cei patru copiii slăbiţi, cel mai mic în braţele unui salvator.

“I-am găsit pe copii. Slavă Domnului”, spune unul dintre salvatori, membru al gărzii indigene. Un salvator cântă, altul fumează tutun (plantă sacră pentru indigeni).

Lesly (13 ani), Soleiny (9), Tien Noriel (5) şi Cristin (1) au fost găsiţi în viaţă, vineri după-amiază. Ei au rămas singuri în junglă după ce avionul Cessna 206 cu care se deplasau împreună cu mama lor, cu pilotul şi un apropiat s-a prăbuşit, la 1 mai. Adulţii nu au supravieţuit.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Invitată în platou la RTVC, echipa de salvatori care i-a găsit pe copii a povestit experienţa trăită.

“Fata mai mare, Lesly, ţinând-o pe cea mică de mână, a alergat către mine. Am luat-o în braţe şi ea mi-a spus; ‘Mi-e foame’”, a povestit Nicolas Ordonez Gomes, membru al echippei.

“Am întrebat unde este băiatul. El era întins. După o primă îmbrăţişare şi după ce i-am dat puţină mâncare, el s-a ridicat şi mi-a spus, foarte conştient de ceea ce spunea: ‘Mama a murit’. Am început imediat să le adresăm cuvinte de consolare, să le spunem că suntem prieteni, că venim din partea familiei, a tatălui, a unchiuluui. Că suntem din familie! El a reacţionat: ‘Vreau pâine şi chorizo’”, a relatat Ordonez Gomes.

Alt membru al echipei a povestit că înainte de găsirea copiilor salvatorii au întâlnit în drum o ţestoasă. “Cu jumătate de oră înainte, am găsit pe drum o ţestoasă. Bătrânii noştri cred că dacă găseşti o ţestoasă poţi să îi spui o dorinţă şi aceasta se va împlini. I-am spus: ‘Găseşte-i pe copii’”.

Salvator: „Copiii voiau să mănânce orez cu lapte, pâine”

Alt salvator, Henri Guerrero, a vorbit despre bucuria imensă a găsirii copiilor. “Ceea ce a fost extraordinar a fost faptul că toţi erau conştienţi. Fata cea mare îşi amintea totul. Copiii voiau să mănânce orez cu lapte, pâine. Stăteau pe un prosop pe pământ, de patru zile erau în acelaşi loc. Nu mai rezistau. Au rămas tot timpul în apropierea unei ape curgătoare. Umpleau cu apă o sticlă mică. Am vorbit doar cu fata cea mare. Mi-a povestit că a ascultat toate mesajele de la elicoptere, în care se spunea că sunt căutaţi, mesajl bunicii, care le-a spus să nu plece şi să nu se teamă de câinele Wilson care îi caută”.

Membrii forţelor de căutare şi salvare au slăbit fiecare între 3 şi 10 kilograme pe parcursul întregii operaţiuni de căutare.

La trei zile după ce au fost salvaţi, copiii sunt în spitalul militar din Bogota. Ei vorbesc puţin, potrivit apropiaţilor, însă potrivit tatălui copiilor, mama celor patru a supravieţuit patru zile dpă accident.

Copiii au avut la dispoziţie după accident doar o plasă de ţânţari, un prosop, un minim de echipament de camping, două telefoane mobile (cu bateriile epuizate rapid), o lanternă şi o mică cutie muzicală.

După mai bine de o lună de căutări fără succes, armata era pe cale să-şi efectivele de căutare. Membrii forţelor de căutare şi salvare au slăbit fiecare între 3 şi 10 kilograme pe parcursul întregii operaţiuni de căutare.

Armata spune că încă în caută acum pe Wilson, câine de căutare al armatei care s-a pierdut în junglă. Numele şi fotografiile cu acest câine de şase ani sunt acum afişate la ferestre, în Bogota.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.