„În sfârșit, oamenii înțeleg!”. De ce cred progadandiștii lui Putin că atacul cu drone asupra Moscovei „este un lucru bun”

×
Codul embed a fost copiat

Rusia pierde inițiativa și se vede tot mai des în situația de a reacționa la atacurile Ucrainei, atrag atenția serviciile de informații militare din Marea Britanie.

Atacul cu drone de la periferia Moscovei arată că apărarea rusă este copleșită. Dacă adăugăm atacurile repetate din Belgorod, impresia este că Putin pierde controlul asupra propriului teritoriu, mai spun experții britanici.

Pentru a treia noapte la rând, Ucraina a bombardat ținte din localitatea rusă Șebekino, în regiunea Belgorod. Au fost înregistrate explozii la mai multe depozite de muniții și combustibil ale armatei ruse, dar și la o rafinărie din regiunea Krasnodar. Iar lângă Mariupol, ucrainenii au bombardat o bază militară rusească.

Asta după ce marți dimineața între 25 și 32 de drone au vizat ținte de la periferia Moscovei, care au lovit și blocuri de apartamente.

Mark Cancian, consilier senior la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale: „Forțele de apărare ale Rusiei sunt concepute pentru a contracara rachete, balistice ori regionale, bombardiere, dar nu drone cu raza scurtă care pot zbura la altitudine foarte joasă”.

Citește și
Moscova
Specialiștii spun că este aproape imposibil ca atâtea drone ucrainene să parcurgă o distanță așa de mare până la Moscova
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Atacurile vor mobiliza societatea”

Kievul a negat că ar fi implicat în acest atac fără precedent, dar Vladimir Putin susține că Ucraina provoacă astfel Moscova s-o atace. Propagandiștii regimului și-au exprimat furia și consternarea.

Konstantin Sivkov, fost ofițer naval cu funcții înalte în comandamentul militar: Cred că aceste lovituri (cu drone asupra Moscovei) sunt un lucru bun pentru noi.

Soloviov: De ce?

Konstantin Sivkov: Pentru că vor mobiliza societatea! Oamenii înțeleg, în sfârșit, că inamicii sunt serioși și le pot spulbera mașina ori locuința.

Soloviov: Cu cât înțeleg mai repede oamenii din Moscova, Ekaterinburg, Celeabinsk ori Sankt Petersburg că suntem în război și se plasează în atitudine de război, cu atât mai repede vom câștiga! Războiul ne va afecta pe toți. Luptăm cu NATO! Kievul trebuie ras de pe fața pământului, Odesa trebuie și ea distrusă. La fel Harkovul, Dnipro, Liov ori Ivano-Frankivsk.

Operațiune sub steag fals a Kremlinului?

Așa ajungem la ipoteza că, în realitate, ar fi fost o operațiune sub steag fals plănuită de Kremlin. „Dacă atacul a fost condus de Ucraina, ar fi mai degrabă nesăbuit și lipsit de viziune, riscând să destrame Alianța care a susținut-o în ultimele 15 luni”, estimează un expert britanic.

Reporter: Crede președintele că Ucraina își erodează superioritatea morală în acest conflict dacă lovește ținte potențial civile în Moscova?

Karine Jean-Pierre, ofițer de presă Casa Albă: Vreau să fie limpede! Încă adunăm informații și nu vreau să intru în diverse scenarii ipotetice. Nu susținem folosirea unor echipamente americane pentru atacuri în interiorul Rusiei!

Reporter: Vă rog să lamuriți o nuanță: nu susțineți deloc atacuri ucrainene în interiorul Rusiei ori nu susțineți atacurile cu echipamente americane?

Karine Jean-Pierre: Nu susținem atacuri în interiorul Rusiei. Punct!

Britanicii sunt mai nuanțați.

James Cleverly, ministrul britanic de Externe: „Ucraina are dreptul să se apere. Ținte militare legitime dincolo de granițele sale fac parte din autoapărarea Ucrainei”.

Rușii au însă o problemă mult mai gravă, spune fostul comandant al trupelor americane din Europa, generalul Ben Hodges: disputele interne dintre diverși comandanți militari ruși.

Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa: „Eu cred că toți încearcă să-și dea seama cum să rămână în viață și care va fi situația lor după ce Ucraina va fi câștigat. Vor să fie salvatorul Rusiei și eroul lui Putin ori caută ocazia să se distanțeze? Dușmănia dintre diverșii responsabili ruși garantează că nu vor avea un plan de apărare coerent. E o vulnerabilitate pe care Ucraina, cu siguranță, și poate chiar noi o vom putea exploata”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fost ofițer CIA: „Atacurile cu drone care au zguduit Moscova le-au arătat rușilor că nu mai pot avea încredere în Putin”
Fost ofițer CIA: „Atacurile cu drone care au zguduit Moscova le-au arătat rușilor că nu mai pot avea încredere în Putin”

Atacurile cu drone care au zguduit Moscova le-au arătat rușilor că nu mai pot avea încredere că președintele Vladimir Putin îi va proteja, spune dr. Stephen Hall, fost responsabil CIA pentru operaţiunile ruseşti.  

Specialiștii spun că este aproape imposibil ca atâtea drone ucrainene să parcurgă o distanță așa de mare până la Moscova
Specialiștii spun că este aproape imposibil ca atâtea drone ucrainene să parcurgă o distanță așa de mare până la Moscova

Serviciul de securitate al Ucrainei i-a îndemnat pe locuitori să oprească transmisiunile online de la camerele web, de teamă că armata rusă folosește imaginile pentru a-și pune la punct atacurile.

Propaganda rusă s-a afla în spatele așa-ziselor atacuri cu drone asupra Moscovei. De ce vrea să sperie populația
Propaganda rusă s-a afla în spatele așa-ziselor atacuri cu drone asupra Moscovei. De ce vrea să sperie populația

Un rar atac cu drone a avut loc, marți dimineață, la Moscova. Rușii susțin că au fost opt, toate doborâte, dar presa lor scrie că ar fi fost chiar 30 de drone, care au afectat mai multe clădiri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.