VIDEO. Imagini impresionante surprinse în Rusia. Cum arată baza polară a lui Vladimir Putin

VIDEO. Imagini impresionante surprinse în Ruaia. Cum arată baza polară a lui Vladimir Putin
Getty

Cu doar câteva zile înainte de desfășurarea summitului Consiliului Arcticii, a cărui preşedinţie urmează să fie preluată de Rusia, armata rusă a permis accesul unui grup de jurnaliști străini la baza "Arctic Clover" din arhipelagul Franz-Joseph.

La 600 de kilometri de Polul Nord, pe un teritoriu de peste 14.000 metri pătrați, soldaţii ruşi au construit pe ruinele unei foste baze sovietice un complex capabil să funcţioneze autonom aproape un an şi jumătate. Acesta are forma unui trifoi vopsit în culorile drapelului Rusiei: alb, albastru şi roşu, informează France Presse, citată de Agerpres.

Baza rușilor este dotată cu o staţie de epurare şi de încălzire a apei, o centrală electrică, dar şi o clinică, o sală de sport, un cinematograf, o saună şi o biserică. Toate sunt legate prin tuneluri încălzite care le permit celor 150 de militari să nu iasă în frigul polar decât în caz de necesitate.

"Putem compara acest complex cu o staţie spaţială, singura diferenţă fiind că el nu se află pe o orbită circumterestră, ci în deşertul arctic", a declarat generalul Igor Ciurkin, şeful comandamentului pentru apărare antiaeriană din cadrul Flotei Nordului, în subordinea căruia se află baza.

Citește și
Vladimir Putin
Rusia a făcut ”lista neagră”. Ce țări are în vizor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, baza are un aeroport militar uriaş, de pe care au decolat, în luna martie, două avioane de vânătoare MiG-31, care au reuşit să atingă Polul Nord, revenind apoi în arhipelag.

Baza mai dispune de un sistem de apărare de coastă dotat cu rachete Bastion, cu o rază de acţiune de 360 de kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vladimir Putin: ”Rusia este pregătită să lucreze la intensificarea legăturilor cu România”
Vladimir Putin: ”Rusia este pregătită să lucreze la intensificarea legăturilor cu România”

Vladimir Putin a afirmat că Rusia este pregătită să lucreze la intensificarea legăturilor cu România.

Rusia a făcut ”lista neagră”. Ce țări are în vizor
Rusia a făcut ”lista neagră”. Ce țări are în vizor

Rusia a făcut ”lista neagră”. Ce țări are în vizor

Rusia a făcut lista ”ţărilor neprietenoase
Rusia a făcut lista ”ţărilor neprietenoase". Ce state sunt incluse

Guvernul rus a aprobat vineri aşa-numita lista "cu ţări neprietenoase", în care au fost incluse doar SUA şi Cehia, conform unui ordin executiv publicat de portalul oficial rusesc de informaţii juridice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.