Victimele ucrainiene ale avionului doborât „accidental” de Iran au fost repatriate

×
Codul embed a fost copiat

Trupurile neînsufleţite ale celor 11 cetăţeni ucraineni ucişi în momentul în care avionul în care se aflau a fost doborât accidental de Iran au fost repatriate în Ucraina, unde a fost organizată o ceremonie solemnă pe aeroportul din Kiev.

Toţi cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bordul avionului operat de compania Ukraine International Airlines şi-au pierdut viaţa când aparatul de tip Boeing 737-800 a fost doborât la 8 ianuarie, într-un moment în care Iranul era în alertă, în aşteptarea unui atac american.

Majoritatea persoanelor aflate la bord erau iranieni sau aveau dublă cetăţenie. Canada a avut 57 de cetăţeni la bord, iar nouă dintre cei 11 cetăţeni ucraineni ucişi erau membri ai echipajului.

În prezenţa preşedintelui Volodimir Zelenski, sicriele înfăşurate în steagul ucrainean au fost coborâte unul câte unul dintr-un avion al armatei ucrainene şi urcate într-un dric care aştepta pe aeroportul internaţional Borispol, situat la 29 kilometri est de Kiev, conform Reuters.

Militarii au arborat steaguri care reprezentau diversele naţionalităţi ale celor ucişi.

Citește și
Avion doborat
VIDEO. Avionul ucrainean doborât în Iran, lovit de 2 rachete în 23 de secunde. Prima nu l-a doborât
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rudele victimelor au sosit la aeroport cu buchete de flori.

Membri ai personalului companiei aeriene ucrainene, unii cu lacrimi în ochi, aşteptau pe pistă.

Iranul a anunţat sâmbătă că va trimite în Ucraina cutiile negre ale avionului pentru citirea datelor, dar nu a spus când anume va face acest lucru. Este de aşteptat ca oficialităţi iraniene să se deplaseze în Ucraina săptămâna viitoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina cere Iranului cutiile negre ale aparatului doborât lângă Teheran
Ucraina cere Iranului cutiile negre ale aparatului doborât lângă Teheran

Kievul a cerut Iranului să predea cutiile negre ale avionului de linie ucrainean, doborât lângă Teheran în urmă cu o săptămână, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene, informează AFP.

VIDEO. Avionul ucrainean doborât în Iran, lovit de 2 rachete în 23 de secunde. Prima nu l-a doborât
VIDEO. Avionul ucrainean doborât în Iran, lovit de 2 rachete în 23 de secunde. Prima nu l-a doborât

Apar noi detalii în cazul avionului ucrainean doborât în Iran. Potrivit cotidianului New York Times, aeronava nu s-a prăbuşit după prima rachetă care a lovit-o.

Rouhani: Iranul trebuie să îi pedepsească pe cei responsabili de doborârea avionului
Rouhani: Iranul trebuie să îi pedepsească pe cei responsabili de doborârea avionului

Iranul îi va pedepsi pe toți cei responsabili de doborârea aeronavei ucrainiene în apropiere de Teheran, a declarat marți președintele iranian Hassan Rouhani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.