Ungaria impune obligativitatea vaccinării anti-COVID pentru angajaţii din instituţiile de stat

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul Ungariei le va cere angajaţilor din instituţiile de stat să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, după o creştere a numărului de contaminări, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Potrivit lui Gergely Gulyas, companiile private vor fi de asemenea împuternicite să impună obligativitatea vaccinării pentru angajaţii lor dacă ele vor considera acest lucru necesar, iar purtarea măştii sanitare va fi din nou obligatorie în toate mijloacele de transport public începând cu 1 noiembrie, informează Reuters, citat de Agerpres.

Ungaria înregistrează o creştere constantă a numărului de infectări de câteva săptămâni. Joi, autorităţile au raportat 4.050 de noi contaminări, un număr de două ori mai mare comparativ cu săptămâna trecută.

De la 1 noiembrie, purtarea măștii sanitare va fi din nou obligatorie, în mijloacele de transport în comun. Ungaria înregistrează o creştere constantă a numărului de infectări.

De la începutul pandemiei, Ungaria, ţară cu 10 milioane de locuitori, a raportat 30.692 de decese cauzate de COVID-19. Până acum, mai mult de 5,72 de milioane dintre cetăţenii Ungariei au fost vaccinaţi complet împotriva noului tip de coronavirus şi peste 1,16 milioane au primit a treia doză booster.

Citește și
pacienti austria
Polonia și Austria au început să primească pacienți români la terapie intensivă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vizitele în instituţiile din domeniul sanitar şi social, interzise

"Ne aşteptăm ca numărul de noi contaminări să crească şi ca numărul de persoane internate în spital să crească de asemenea, chiar dacă într-o măsură mai mică... însă vom avea mai puţini oameni care vor avea nevoie de ventilatoare sau care vor muri (comparativ cu valul precedent al pandemiei)", a spus Gulyas.

Vizitele în instituţiile din domeniul sanitar şi social vor fi de asemenea interzise.

În acest context, Gergely Gulyas i-a îndemnat pe unguri să se vaccineze, subliniind totodată că rata de vaccinare din Ungaria este relativ mare comparativ cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est - care au cele mai mici rate de vaccinare din UE -, dar încă sub nivelul ratei medii de vaccinare la nivelul întregii UE.

"Vom putea depăşi al patrulea val al pandemiei... doar dacă oamenii se vor vaccina. Avem destule vaccinuri", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ungaria trimite 40 de ventilatoare şi 3.000 de cutii de Favipiravir în România
Ungaria trimite 40 de ventilatoare şi 3.000 de cutii de Favipiravir în România

Ungaria trimite 40 de ventilatoare, 1.650 măşti de ventilaţie noninvazivă şi 3.000 de cutii de Favipiravir către 20 de spitale din România.

Polonia și Austria au început să primească pacienți români la terapie intensivă
Polonia și Austria au început să primească pacienți români la terapie intensivă

În fața dezastrului de la noi, nu numai Ungaria primește pacienți români, la terapie intensivă, ci și Polonia și Austria.

Două paciente cu Covid 19 transferate în Ungaria au murit
Două paciente cu Covid 19 transferate în Ungaria au murit

Două femei cu Covid 19 care au fost transferate în Ungaria au murit, conform Ministerului Sănătății.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.