Un băiat de 15 ani a murit înjunghiat de fostul iubit al mamei sale, în timp ce încerca să o salveze din mâinile lui

crima UK
Sursa foto: MEN Media

Un băiat în vârstă de 15 ani a avut parte de un sfârșit crunt. A fost înjunghiat mortal de fostul partener al mamei sale, în timp ce încerca să o salveze din mâinile lui. Urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Tragedia a avut loc în vara anului 2022, în Manchester, Marea Britanie, când bărbatul a mers la casa în care femeia locuia cu fiul său. Ea vorbea cu o prietenă pe FaceTime când a auzit un zgomot în spatele său, iar băiatul de 15 ani se afla într-o altă cameră. Fostul partener a început să o atace, iar adolescentul a intervenit imediat și a încercat să își salveze mama, dar a fost lovit cu pumnul în față, prăbușindu-se la podea. Atunci, atacatorul s-a năpustit asupra lui și l-a înjunghiat, scrie Mirror.

Polițiștii au fost chemați la fața locului, iar cele două victime au fost găsite cu răni grave și transportate de urgență la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, băiatul de 15 ani a murit o oră mai tărziu.

Femeia și fostul său partener s-au cunoscut în anul 2012 pe internet, iar un an mai târziu au fost un cuplu, după cee a s-a mutat din Polonia în Marea Britanie. În 2015, cei doi s-au despărțit, iar fiul lor a rămas în la mama sa.

Citește și
crima florida
Și-a omorât soția cu sânge rece, apoi a tăiat-o și a băgat-o în trei valize. Cum s-a dat de gol un bărbat că a comis o crimă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz. Atacatorul, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat în urma crimei și va petrece cel puțin 30 de ani în spatele gratiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Fata găsită moartă în Mangalia, dusă cu geamantanul în parc: ”Nu avea față deloc”. Incredibil cine a ucis-o
Fata găsită moartă în Mangalia, dusă cu geamantanul în parc: ”Nu avea față deloc”. Incredibil cine a ucis-o

O crimă oribilă a șocat orașul Mangalia. O tânără de 18 ani a fost găsită fără suflare într-un parc, plină de răni și îmbrăcată sumar. După ce au identificat-o, anchetatorii au anunțat că au și o suspectă în acest caz.

Și-a omorât soția cu sânge rece, apoi a tăiat-o și a băgat-o în trei valize. Cum s-a dat de gol un bărbat că a comis o crimă
Și-a omorât soția cu sânge rece, apoi a tăiat-o și a băgat-o în trei valize. Cum s-a dat de gol un bărbat că a comis o crimă

Un bătrân din Florida a fost acuzat de uciderea soției sale, la două săptămâni după ce un cadavru dezmembrat a fost găsit în trei valize.

O doză de energizant a rezolvat o crimă înfiorătoare. Cum a fost ucis un tată de doi indivizi, gemeni
O doză de energizant a rezolvat o crimă înfiorătoare. Cum a fost ucis un tată de doi indivizi, gemeni

O doză de energizant a ajutat la rezolvarea misterului înfiorător al unui tată dispărut, care a fost îngropat în Highlands, după ce a fost dat jos de pe bicicletă de doi frați.

 

Un individ a înjunghiat o femeie și a postat un videoclipul cu „ultimele ei clipe” pe Facebook
Un individ a înjunghiat o femeie și a postat un videoclipul cu „ultimele ei clipe” pe Facebook

Un bărbat din Bay Area, SUA, se confruntă cu acuzație de crimă după ce ar fi înjunghiat o femeie până la moarte și ar fi postat un videoclip cu „ultimele ei momente” pe Facebook, raportează autoritățile, conform CNN.

Rămășițele unui celebru milionar în criptomonede, găsite într-o valiză de doi copii care jucau fotbal
Rămășițele unui celebru milionar în criptomonede, găsite într-o valiză de doi copii care jucau fotbal

Poliția a demarat o anchetă pentru crimă după ce rămășițele dezmembrate ale milionarului dispărut Fernando Pérez Algaba, în vârstă de 41 de ani, au fost descoperite de un grup de copii în Argentina în weekend.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.