Tony Blair critică decizia “imbecilă” luată de Joe Biden: Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume

Tony Blair
Getty

Fostul premier britanic Tony Blair,  în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat decizia lui Joe Biden de a retrage brusc trupele americane, numindu-o “imbecilă”.

''Abandonarea Afganistanului şi a poporului său este tragică, periculoasă şi inutilă, (nu este) nici în interesul lor, nici al nostru'', a scris Tony Blair într-un articol postat pe site-ul fundaţiei sale, aceasta fiind prima sa reacţie de la prăbuşirea guvernului afgan şi preluarea puterii de către talibani.

''Privind consecinţele deciziei de preda Afganistanul aceluiaşi grup de la care a început masacrul din 11 septembrie şi în aşa fel încât pare să scoată în evidenţă umilinţa noastră, întrebarea care se pune aliaţilor şi duşmanilor este: a pierdut Occidentul toată voinţa strategică?'', a remarcat fostul premier britanic.

Foarte criticat pentru dorinţa sa de a urma SUA în Afganistan şi Irak, Tony Blair explică faptul că strategia actuală a occidentalilor va fi în detrimentul acestora pe termen lung.

''Lumea nu mai ştie ce reprezintă Occidentul, atât de evident este încât decizia de retragere din Afganistan în acest mod a fost motivată nu de strategie, ci de politică (...) Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume'', a apreciat el.

Citește și
afganistan, kabul
Situație disperată în Afganistan. Unii oameni sunt ”pur și simplu striviți” în nebunia de la aeroport
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Rusia, China şi Iranul observă şi profită de aceasta. Angajamentele asumate de liderii occidentali vor fi considerate evident ca o monedă devalorizată'', a menţionat fostul premier britanic.

În cei 10 ani de şef al guvernului britanic, începând din 1997, Tony Blair a avut o legătură strânsă cu preşedintele american George W. Bush.

Lipsa de popularitate a intervenţiilor militare din Orientul Mijlociu a jucat un rol important în plecarea lui Tony Blair de la conducerea guvernului britanic în 2007 şi înlocuirea sa cu Gordon Brown.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie afgană a născut la bordul aeronavei SUA care o evacua din Afganistan
O femeie afgană a născut la bordul aeronavei SUA care o evacua din Afganistan

O femeie afgană a născut, sâmbătă, la bordul aeronavei SUA care o evacua din Afganistan, imediat după ce a aterizat pe baza aeriană Ramstein din Germania.

Situație disperată în Afganistan. Unii oameni sunt ”pur și simplu striviți” în nebunia de la aeroport
Situație disperată în Afganistan. Unii oameni sunt ”pur și simplu striviți” în nebunia de la aeroport

E un haos continuu în jurul aeroportului din Kabul. Mii de oameni încearcă cu disperare să părăsească Afganistanul, dar unii sfârșesc tragic.

Prima reacție a lui Vladimir Putin după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan
Prima reacție a lui Vladimir Putin după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan

Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat vineri că alte state nu ar trebui să impună Afganistanului propriile lor valori, scriu agențiile AFP și Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.