Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”

Vladimir Putin
Getty

Înaintea primului său summit cu Joe Biden, Vladimir Putin spune că relațiile cu Statele Unite sunt "la cel mai scăzut nivel din ultimii ani", într-un interviu acordat televiziunii americane NBC.

Însă, Putin speră că omologul său va fi "mai puțin impulsiv" decât Donald Trump. Iar faptul că a fost numit ucigaș, îl pune pe seama "comportamentului macho", specific Hollywood-ului.

Puţin și Biden se vor întâlni miercuri, într-un summit la Geneva. Conform Casei Albe, Biden va aduce în discuție atacurile cibernetice, agresiunile Moscovei împotriva Ucrainei, închiderea disidenților, dar și alte probleme care zdruncina serios relațiile ruso-americane.

Keir Simmons, NBC News: ”Când președintele Biden a fost întrebat dacă crede că sunteți un ucigaș, a răspuns: 'Da, cred.' Domnule președinte, sunteți un ucigaș?”

Vladimir Putin, președintele Rusiei: ”De-a lungul mandatului meu, m-am obișnuit cu tot felul de atacuri, din toate unghiurile, din toate zonele, din tot felul de pretexte și motive, mai mult sau mai puțin înverșunate. Niciunul nu m-a surprins. Așadar, în privința acestei retorici dure, cred că este expresia culturii americane, în general. Desigur, la Hollywood, există unele aspecte profund înrădăcinate, cum ar fi cultura macho, care pot fi considerate ca ținând de arta cinematografică. Dar acestea fac parte și din cultura politică americană, iar acolo sunt considerate normale.”

Citește și
Cu două săptămâni înainte de summitul cu Joe Biden, Vladimir Putin generează controverse
Când are loc întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin la Geneva
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vladimir Putin: Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute
Vladimir Putin: Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că extinderea NATO spre Est reprezintă pentru Rusia o "linie roşie". Unii experţii independenţi ruşi cred că declaraţiile sale au fost adresate preşedintelui american Joe Biden, potrivit presei din Rusia.

Când are loc întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin la Geneva
Când are loc întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin la Geneva

Întrevederea dintre preşedinţii SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, va avea loc pe 16 iunie la Geneva, în vila La Grange, a anunţat joi o reprezentantă oficială a Ministerului de Externe al Elveţiei, informează TASS.

Vladimir Putin le-a prezis Statelor Unite soarta Uniunii Sovietice. Ce a spus despre Joe Biden
Vladimir Putin le-a prezis Statelor Unite soarta Uniunii Sovietice. Ce a spus despre Joe Biden

Cu zece zile înaintea summit-ului de la Geneva, Vladimir Putin a avertizat că nu se aşteaptă la vreun progres în relațiile ruso-americane după întâlnirea cu Joe Biden.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.