Polițiștii din Germania au găsit un copil în portbagajul unui român oprit pentru un control de rutină. Ce au mai descoperit

control trafic germania
Foto cu caracter ilustrativ / Shutterstock

O echipă de polițiști din Germania a avut un șoc atunci când a făcut un control amănunțit unei mașini conduse de un român în vârstă de 35 de ani. Agenții au descoperit o serie întreagă de nereguli.

Românul de 35 de ani a fost oprit pe autostrada A96, în apropierea oraşului Memmingen, pentru un control de rutină, după ce le-a atras atenția polițiștilor. Maşina cu care se deplasa bărbatul avea numere de înmatriculare din Polonia, în timp ce remorca avea numere de România, potrivit publicaţiei Memminger Zeitung.

În portbagaj a fost descoperit un copil întins pe o saltea, poliţiştii urmând să afle că este copilul şoferului. Maşinii îi lipseau centurile de siguranţă la scaunul pasagerului şi la bancheta din spate. Scaunul şoferului, precum şi bancheta din spate erau de la un model de autoturism. Pe bancheta din spate se aflau mai multe obiecte de uz casnic, printre care un frigider şi o masă de grădină cu tot cu scaune.

În remorcă se aflau doi câini Husky, care nu erau asiguraţi în mod corespunzător, şi o roată de rezervă. De asemenea, remorca avea două roţi care nu erau de aceeaşi dimensiune, iar toate prezoanele roţilor erau deteriorate. Luat la întrebări de polițiști, șoferul român le-a spus că se deplasa cu familia spre München.

În urma tutror descoperirilor, oamenii legii i-au dat bărbatului o amendă pentru numerele de înmatriculare care nu corespondeau pe care le-au şi confiscat, şi i-au interzis continuarea călătoriei spre München.

Citește și
tigarete
Captură impresionantă la vama Giurgiu. Ce au găsit polițiștii printre bagajele unui autocar care venea din Turcia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Razie a polițiștilor pe Autostrada Soarelui. Ce au găsit oamenii legii în două recipiente de detergent aflate într-o mașină
Razie a polițiștilor pe Autostrada Soarelui. Ce au găsit oamenii legii în două recipiente de detergent aflate într-o mașină

Cum marți a fost final de vacanță, drumurile din toată țara au fost pline de mașini, dar și de polițiști care i-au testat pe șoferi pentru droguri și alcool.

Captură impresionantă la vama Giurgiu. Ce au găsit polițiștii printre bagajele unui autocar care venea din Turcia
Captură impresionantă la vama Giurgiu. Ce au găsit polițiștii printre bagajele unui autocar care venea din Turcia

O româncă în vârstă de 45 de ani este cercetată penal după ce a încercat să introducă ilegal în România, prin PTF Giurgiu, cantitatea de 11.000 de ţigarete din Turcia.

Ce au găsit polițiștii pe Aeroportul Otopeni în pungile cu cereale ale unor românce care voiau să ajungă în Turcia
Ce au găsit polițiștii pe Aeroportul Otopeni în pungile cu cereale ale unor românce care voiau să ajungă în Turcia

Poliţiştii de frontieră au descoperit, pe Aeroportul "Henri Coandă", aproximativ 4 kg de bijuterii din metal galben şi alb, presupus a fi aur, respectiv argint, ascunse în pungi cu cereale, pe care două femei încercau să le introducă ilegal în ţară.

Captură impresionantă la vama Isaccea. Ce au găsit polițiștii în două camioane din Turcia care se îndreptau spre Ucraina
Captură impresionantă la vama Isaccea. Ce au găsit polițiștii în două camioane din Turcia care se îndreptau spre Ucraina

Poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă au descoperit, la vama Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, care erau transportate cu două camioane din Turcia şi aveau ca destinaţie finală, Ucraina.

Românce obligate să se prostitueze în Marea Britanie timp de 9 ani. Ce au găsit anchetatorii în casele proxeneților
Românce obligate să se prostitueze în Marea Britanie timp de 9 ani. Ce au găsit anchetatorii în casele proxeneților

Percheziții de amploare au avut loc vineri dimineață la Iași, într-un dosar de proxenetism și trafic de persoane. Cazul are ramificații și în Marea Britanie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.