Peste 1.000 de medici din Hong Kong, în grevă pentru închiderea granițelor cu China

coronavirus hong kong
AFP

Peste 1.000 de lucrători din domeniul sanitar din Hong Kong au intrat în grevă luni pentru a pune presiune pe autorităţile guvernamentale în vederea închiderii frontierelor cu China continental.

Închiderea granițelor are scopul de a preveni răspândirea noului coronavirus, care îşi are originea în oraşul Wuhan, informează DPA.

Uniunea care a organizat greva, Alianţa Angajaţilor Autorităţii Spitalelor a anunţat că, în cazul în care Guvernul nu dă curs cererilor personalului medical până la ora 18:00 (10:00 GMT), liderii sindicali vor solicita altor 6.000 de membri să intre în grevă pentru restul săptămânii.

Un tehnician medical identificat drept doamna Kwong, care a luat parte la grevă la Spitalul Queen Mary, a declarat că ea şi mulţi dintre colegii săi sunt „total dezamăgiţi” de decizia liderului Hong Kong, Carrie Lam, de a nu avea duminică o întrevedere cu lucrătorii din domeniul sanitar din partea sindicatului pentru a discuta despre îngrijorările acestora.

„Oferim şansa de a comunica şi exact asta a spus Carrie Lam, că este dispusă să asculte publicul, dar când îi oferim şansa, ea refuză. Guvernul şi spitalele nu au furnizat suficiente resurse pentru a duce acest război”, a spus Kwong.

Citește și
coronavirus china
Victimele coronavirusului din China nu vor putea fi înmormântate. Ce se va întâmpla cu ele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cincisprezece cazuri de contaminare cu pneumonia virală au fost confirmate luni pe acest teritoriu, multe provenind din China unde virusul a ucis peste 360 de persoane, notează AFP.

Greva survine în condiţiile în care guvernul de la Hong Kong, loial Beijingului, a refuzat să îşi închidă complet graniţa cu China continentală.

Autorităţile estimează că o astfel de măsură ar fi discriminatorie, dăunătoare economiei şi contrară recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Populaţia din Hong Kong rămâne profund marcată de epidemia de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS) care a ucis 299 de persoane în 2003 pe acest teritoriu.

Guvernul din Hong Kong a solicitat lucrătorilor grevişti să „îşi reconsidere decizia, să continue să protejeze Hong Kong cu profesionalism şi să câştige împreună lupta împotriva bolii”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
China ia măsuri radicale, în plină epidemie de coronavirus. Ce păţesc oficialii incompetenţi
China ia măsuri radicale, în plină epidemie de coronavirus. Ce păţesc oficialii incompetenţi

Mai mulți oficiali chinezi au fost sancționați sau excluși din partid pentru modul precar în care au gestionat criza generată de epidemia de coronavirus.

Victimele coronavirusului din China nu vor putea fi înmormântate. Ce se va întâmpla cu ele
Victimele coronavirusului din China nu vor putea fi înmormântate. Ce se va întâmpla cu ele

Persoanele decedate din cauza infectării cu coronavirus nu vor putea fi înmormântate acolo unde doresc familiile lor şi nici nu vor avea parte de un priveghi, conform EFE.

Ţara care a descoperit tratamentul pentru coronavirus. O femeie de 70 de ani, salvată de la moarte
Ţara care a descoperit tratamentul pentru coronavirus. O femeie de 70 de ani, salvată de la moarte

Medicii thailandezi au anunţat că au înregistrat un succes semnificativ în tratarea cazurilor de coronavirus cu ajutorul unei combinaţii de medicamente utilizate împotriva gripei şi HIV.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.