Nouă morţi într-un bombardament la Harkov, anunţă primarul

harkov
StirilePROTV

Primarul oraşului Harkov, Igor Terekhov, a precizat că cel puţin nouă persoane au fost ucise şi 37 rănite într-o zi, după bombardamente, scrie News.ro. 

"Doar azi, 37 de persoane au fost rănite, inclusiv 3 copii. Patru persoane au ieşit din adăposturi pentru apă şi au murit. O familie, doi adulţi şi trei copii au ars de vii într-o maşină. Este oribil", a spus Terekhov, potrivit biroului ucrainean al BBC.

"Oraşul Harkov nu a cunoscut niciodată asemenea distrugeri în istoria recentă", a afirmat primarul.

El a citat un oficial care a precizat pe Telegram că „zeci” de cadavre au putut fi văzute pe străzile oraşului. El a numit-o „crimă de război”.

Oleg Sinegubov, şeful administraţiei militare de stat din Harkov, a declarat că ruşii au bombardat zone civile unde nu exista infrastructură critică sau forţe armate. El a estimat că „sunt 11 morţi şi zeci de răniţi”.

Citește și
arme termobarice
Ambasadoarea Ucrainei în SUA: Rusia a folosit luni o armă interzisă de Convenția de la Geneva
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Macron s-a adresat Forţelor armate franceze:
Macron s-a adresat Forţelor armate franceze: "Ştiu că pot conta pe voi"

În contextul războiului în Ucraina dus de Rusia, Emmanuel Macron a trimis un mesaj armatelor franceze. El explică că această ofensivă este "cea mai gravă dintre demonstaţiile de putere ale regimului rus de la destrămarea URSS", scrie News.ro. 

Ambasadoarea Ucrainei în SUA: Rusia a folosit luni o armă interzisă de Convenția de la Geneva
Ambasadoarea Ucrainei în SUA: Rusia a folosit luni o armă interzisă de Convenția de la Geneva

Rusia a folosit luni o armă termobarică (bombă cu vid) în invazia sa din Ucraina, a declarat ambasadoarea Ucrainei în SUA, Oksana Markarova.

Canada va furniza muniţie şi arme antitanc Ucrainei şi va interzice importul de ţiţei din Rusia
Canada va furniza muniţie şi arme antitanc Ucrainei şi va interzice importul de ţiţei din Rusia

Canada va furniza muniţie şi arme anti-tanc Ucrainei, a declarat prim-ministrul Justin Trudeau reporterilor la Ottawa, potrivit The Guardian, scrie News.ro. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.