Iulie 2023, cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată. Recorduri cu „consecinţe dezastruoase” pentru omenire

×
Codul embed a fost copiat

Recorduri cu ”consecinţe dezastruoase” pentru omenire: iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună întregistrată vreodată pe Terra, a confirmat marţi serviciul european Copernicus informează AFP, citat de Agerpres.

Luna trecută, marcată de canicule şi incendii pe toată suprafaţa globului, a fost cu 0,33 de grade Celsius mai caldă decât luna care deţinea până în prezent recordul (iulie 2019, cu o temperatură medie de 16,63 de grade Celsius). Temperatura aerului a fost de asemenea cu 0,72 mai mare decât media (1991-2020) pentru iulie, a precizat Copernicus în buletinul său informativ.

Nu este nicio surpriză: încă de pe 27 iulie, înainte chiar de finalul lunii, oamenii de ştiinţă au estimat ca ”extrem de probabil” ca iulie 2023 să fie cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată, din toate anotimpurile.

O constatare sumbră care l-a determinat pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să afirme că umanitatea a ieşit din era încălzirii climatice şi a intrat în era ”fierberii globale”.

Oceanele sunt de asemenea dovada acestei evoluţii îngrijorătoare după ce temperaturile de la suprafaţă au fost anormal de ridicate începând din aprilie şi au atins niveluri fără precedent în iulie. Un record absolut a fost atins pe 30 iulie, când s-au înregistrat 20,96 grade Celsius, iar pentru ansamblul lunii, temperatura de suprafaţă a fost cu 0,51 grade Celsius mai mare decât media (1991-2020).

Citește și
italia zapada
Italia, lovită de ninsoare în plină vară. Turiștii au ridicat un om de zăpadă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Evenimente extreme”

„Asistăm la noi recorduri atât în ceea ce priveşte temperatura globală a aerului, precum şi cea de la suprafaţa oceanelor în iulie. Aceste recorduri au consecinţe dezastruoase pentru oameni şi pentru planetă, expusă la evenimente extreme mai frecvente şi mai intense”, a subliniat Samantha Burgess, directoare adjunctă a serviciul european Copernicus privind schimbările climatice (CS3).

Semnele încălzirii climatice cauzate de activităţile umane - începând cu utilizarea combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaz) - s-au manifestat simultan la nivel global.

Sunt omniprezente: Grecia, devastată parţial de incendii, la fel şi Canada, victimă totodată şi a unor grave inundaţii, canicula extremă abătută asupra Europei de Sud, Africii de Nord, sudul Statelor Unite şi o parte din China, care, la scurt timp, a căzut victimă ploilor diluviene.

Reţeaua ştiinţifică World Weather Attribution (WWA) a concluzionat deja că recentele canicule din Europa şi Statele Unite ar fi fost ”aproape imposibile” fără efectele activităţii umane.

Copernicus a mai indicat că banchiza din Antarctica a atins cea mai mică suprafaţă într-o lună iulie de la debutul observaţiilor satelitare, cu 15% mai puţin decât media corespunzătoare acestei luni.

„Urgenţă”

„2023 ocupă pentru moment locul al treilea în clasamentul celor mai fierbinţi ani, cu 0,43 de grade Celsius peste media recentă” şi ”o temperatură medie mondială în iulie de 1,5 grade Celsius mai mare decât nivelurile preindustriale”, a mai subliniat Samantha Burgess.

Pragul de 1,5 grade Celsius este profund simbolic întrucât este limita cea mai ambiţioasă fixată în cadrul Acordului de la Paris din 2015 pentru limitarea încălzirii globale. Totodată, pragul menţionat în acest acord internaţional se referă la valori medii din mai mulţi ani şi nu doar la o singură lună.

„Chiar dacă toate acestea sunt doar temporare, arată urgenţa realizării unor eforturi ambiţioase pentru reducerea emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră, care sunt cauza principală a acestor recorduri”, a concluzionat Samantha Burgess.

Anul 2023 nu a finalizat însă lista de recorduri. ”Ne aşteptăm la un final de an relativ fierbinte pentru 2023 din cauza dezvoltării fenomenului El Nino”, a amintit Copernicus.

Acest fenomen climatic ciclic deasupra Oceanului Pacific este de fapt sinonim cu o încălzire mondială suplimentară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prognoza pentru luna august. Când revine canicula și vom avea temperaturi mai ridicate decât în mod normal
Prognoza pentru luna august. Când revine canicula și vom avea temperaturi mai ridicate decât în mod normal

Meteorologii estimează că, începând de săptămâna viitoare, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.

Italia, lovită de ninsoare în plină vară. Turiștii au ridicat un om de zăpadă
Italia, lovită de ninsoare în plină vară. Turiștii au ridicat un om de zăpadă

După săptămâni de caniculă, italienii s-au pomenit că vine iarna. Pe vârfurile Dolomiților a nins din abundență, iar puținii turiști care s-au nimerit la cote înalte cu avut materie primă pentru a ridica un om de zăpadă.

Furtuna face prăpăd în județul Timiș. Acoperișul unei stații de carburanți, smuls de o vijelie și aruncat în mijlocul străzii
Furtuna face prăpăd în județul Timiș. Acoperișul unei stații de carburanți, smuls de o vijelie și aruncat în mijlocul străzii

După caniculă, s-au pornit vijeliile. O furtună puternică s-a produs în urmă cu o jumătate de oră în județul Timiș.

Cum afectează canicula culturile de legume. Plantele sunt distruse și de o insectă numită „molia tomatelor”
Cum afectează canicula culturile de legume. Plantele sunt distruse și de o insectă numită „molia tomatelor”

Zilele caniculare afectează și legumele, mai ales culturile care nu sunt irigate. Uscate de soare, roșiile, castraveții ori ardeii nu se mai coc. Pe lângă arșiță, plantele sunt distruse și de o insectă numită „tuta absolută” sau „molia tomatelor”.

Vara extremelor. După caniculă, Europa se confruntă cu inundații de amploare
Vara extremelor. După caniculă, Europa se confruntă cu inundații de amploare

După caniculă s-a dezlănțuit potopul în mai multe state din centrul Europei. Ploile torențiale au provocat deja inundații de amploare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.