Traficanți de droguri la 70 de ani. Câtă cocaină a fost descoperită în bagajele lor

Sue Clarke
BBC

Doi pensionari britanici, soț și soție, au fost condamnați, joi, la 8 ani de închisoare după ce autoritățile au descoperit că încercau să întroducă în Europa cocaină în valoare de 1 milion de lire, la bordul unei nave de croazieră.

Roger și Sue Clarke, în vârstă de 72, respectiv 71 de ani, au fost arestați la bordul navei Marco Polo pe 4 decembrie, după ce ofițerii au găsit nouă kilograme de droguri ascunse în căptușeala a patru valize. Aceștia primiseră bagajele cu droguri în timp ce vaporul acostase pe insula St. Lucia din Caraibe și urmau să le predea mai departe în Portugalia, potrivit Metro.

Anchetatorii spun că cei doi au făcut patru astfel de transporturi, iar pentru fiecare au fost recompensați de traficanți cu sume cuprinse între 18.000 și 26.000 de lire.

Joi, cei doi soți au fost condamnați de o instanță din Lisabona la 8 ani de închisoare - Roger - 5 ani de închisoare, iar Sue - 3 ani și 9 luni de închisoare.

În timpul procesului, Roger a spus că el și soția sa sunt nevinovați și nu știau de existența drogurilor, iar bagajele aparțin unui prieten pe nume "Lee", care le-a oferit 800 de lire ca să i le ducă în Marea Britanie. Bărbatul susținea că "Lee", un om de afaceri cu origini jamaicane l-a rugat să îl ajute să importe fructe exotice din Caraibe în timpul croazierelor.

Citește și
Colet
Au comandat două rochii pe Internet, dar au primit la schimb droguri de 500.000 de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prietenii cuplului sunt însă cei care i-au dat de gol pe soții Clarke, spune procuroarea Manuela Brito, aceștia neavând cum să își permită să plătească 18.000 de lire pentru patru croaziere, având în vedere că au o pensie cumulată de doar 1.150 de lire.

Nu este însă prima dată când cei doi pensionari ajung la închisoare. Anchetatorii au descoperit că în 2010 Roger și Sue
au fost condamnați la 5, respectiv 3 ani de închisoare în Norvegia, după ce polițiștii i-au prins cu 240 de kilograme de rășină de cannabis.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Deținut, surprins în timp ce primește droguri și un telefon. Cum i-au fost
Deținut, surprins în timp ce primește droguri și un telefon. Cum i-au fost "livrate"

Un deținut aflat în închisoarea Cuyahoga din Ohio, Statele Unite, a fost surprins în momentul în care primește diferite obiecte interzise.

Au comandat două rochii pe Internet, dar au primit la schimb droguri de 500.000 de euro
Au comandat două rochii pe Internet, dar au primit la schimb droguri de 500.000 de euro

Un cuplu din Austria a primit 24.800 de pastile de ecstasy, după ce a comandat două rochii pe Internet. Valoarea drogurilor se ridică la 500.000 de euro, potrivit poliției din Linz.

Cum au încercat doi îndrăgostiți să treacă cu 25 de kg de droguri prin aeroport
Cum au încercat doi îndrăgostiți să treacă cu 25 de kg de droguri prin aeroport

Un cuplu din Mare Britanie riscă condamnarea la moarte după ce a fost prins cu heroină în valoare de 2 milioane de lire pe un aeroport din Pakistan.

Traficanți prinși cu sute de grame de cannabis. Câți bani făcuseră din vânzarea drogurilor
Traficanți prinși cu sute de grame de cannabis. Câți bani făcuseră din vânzarea drogurilor

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani din Vrancea au fost reţinuţi pentru trafic şi consum de droguri. Anchetatorii i-au filat zile în şir pe suspecţi, iar când au adunat toate datele, au organizat flagrantul.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.