Consiliul de Securitate din Rusia: Ucraina, pretext pentru un război nedeclarat al Occidentului împotriva Rusiei

armata, rusia, mariupol
Getty

"Campania antirusă" lansată de SUA şi partenerii lor demonstrează că Ucraina a devenit un pretext pentru un "război nedeclarat" al acestora împotriva Rusiei, a apreciat secretarul Consiliului Securităţii al Federaţiei Ruse, citat de EFE şi Regnum.

"Campania globală împotriva Rusiei lansată de americani şi de sateliţii lor demonstrează în mod convingător că Ucraina a devenit un pretext pentru a duce un război nedeclarat împotriva Rusiei", a declarat Patruşev, care face parte din cercul apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni a acestui consiliu de pe lângă Kremlin.

Patruşev susţine că "intenţiile (Occidentului) de a declanşa un astfel de război erau 'urzite' cu mult înainte de februarie", când Rusia şi-a lansat campania militară în Ucraina şi "ar fi fost puse în aplicare indiferent de acţiunile Federaţiei Ruse".

Occidentul, potrivit secretarului Consiliului Securităţii Rusiei, caută de asemenea să creeze condiţii pentru a impune un regim marionetă în Rusia.

"Până la urmă, Occidentul încearcă să creeze condiţii pentru a instala în Rusia un regim aflat sub controlul său, aşa cum a făcut-o în Ucraina şi în multe alte state", a afirmat el.

Citește și
vladimir putin
Vladimir Putin nu mai are încredere în generali. Ia personal decizii pentru prima linie a frontului din Donbas
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Operaţiunea militară specială (rusă în Ucraina) a zădărnicit aceste planuri", susţine responsabilul rus, potrivit căruia "am fost constrânşi să luăm această măsură preventivă, dat fiind faptul că ameninţările la adresa securităţii naţionale, desconsiderarea intereselor noastre naţionale atinseseră un asemenea nivel care ameninţa statalitatea Rusiei şi existenţa sa".

Cum anume ar fi pus Ucraina în pericol existenţa Rusiei înainte de război, Patruşev nu a precizat, notează Ukrainska Pravda.

El a mai declarat că SUA şi aliaţii lor "caută să întreţină cu orice preţ mitul fals al unei Rusii agresive, care se presupune că ar încerca să-şi aservească lumea occidentală, pe baza unor naraţiuni şi argumente pseudoştiinţifice".

Patruşev susţine că "Occidentul nu doreşte o Rusie suverană puternică şi în dezvoltare rapidă".

La 9 mai, preşedintele rus Vladimir Putin - care la început argumentase declanşarea aşa-numitei "operaţiuni speciale militare" în Ucraina cu "denazificarea" şi "demilitarizarea" acestei ţări - declarase că Moscova "nu a avut o altă opţiune" şi că dacă ar fi avut "cea mai mică şansă de a rezolva problema Donbasului pe cale paşnică ar fi făcut-o", într-o încercare de justificare a campaniei în Ucraina în faţa susţinătorilor săi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 84. Un senator rus cere pedeapsa cu moartea pentru luptătorii din Batalionul Azov
Război în Ucraina, ziua 84. Un senator rus cere pedeapsa cu moartea pentru luptătorii din Batalionul Azov

ȘtirileProTV.ro v-au prezentat, miercuri, în format LIVE TEXT, cele mai importante evenimente cu privire la războiul declanșat de Rusia în Ucraina.    

Vladimir Putin nu mai are încredere în generali. Ia personal decizii pentru prima linie a frontului din Donbas
Vladimir Putin nu mai are încredere în generali. Ia personal decizii pentru prima linie a frontului din Donbas

Din fotoliul de la Kremlin sau din buncărul din Urali, Vladimir Putin ia direct decizii în ce privește mișcările de trupe din Donbas.

Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 18 mai 2022. Bătălia de la Azovstal s-a încheiat după aproape 3 luni
Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 18 mai 2022. Bătălia de la Azovstal s-a încheiat după aproape 3 luni

Război în Ucraina - sinteza evenimentelor - 18 mai 2022. Peste 260 de combatanți ucraineni, majoritatea grav răniți, au fost evacuați din buncărele combinatului Azovstal din Mariupol.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.