Cum s-au topit promisiunile CFR SA: Din 100 de km de cale ferată promiși să fie reabilitați în 2023 s-au receptionat 0

reparatii cale ferata
StirilePROTV

La începutul anului, oficialii companiei de infrastructură promiteau tăieri de panglici pentru tronsoane de linii feroviare modernizate pe o lungime de aproape 100 km, ceea ce ar fi fost un record pentru România. Rezultatul final a fost însă 0 km.

2023 este anul cu zero kilometri de cale ferată modernizată recepționați, potrivit unui răspuns al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA la o solicitare în acest sens trimisă de Club Feroviar.

CFR SA (CFR Infrastructură) este compania de stat care se ocupă de administrarea căii ferate din România. 

„În acest an, nu au fost efectuate recepții la terminarea lucrărilor de reabilitare linii de cale ferată. Menționăm faptul că lucrările de pe coridor sunt substanțial finalizate pe multe dintre sectoarele supuse reabilitării între stațiile Ghioroc și Simeria și au fost deschise circulației cu viteza sporită. Procedurile de recepție au fost întârziate din cauza complexității lucrărilor de semnalizare și ERTMS, care necesită un timp mai lung de testare și recepție”, se arată în răspunsul CNCF CFR SA la solicitarea Club Feroviar.

Responsabilii companiei au enumerat și alte cauze pentru care finalizarea proiectelor de modernizare a căii ferate sunt întârziate: „Principalele cauze ale întârzierilor din implementarea proiectelor sunt generate de perioada lungă a procedurilor de achiziții, care includ și perioada de finalizare/soluționare a contestațiilor depuse, necesitatea exproprierilor suplimentare, durata mare a obținerii acordului de mediu, întârzieri în livrarea TBM-urilor și asamblarea lor, solicitări de aprobare și aplicare a prevederilor legale pentru ajustarea prețurilor, întârzieri în furnizarea materialelor generate de pandemia Covid, și declanșarea războiului din Ucraina etc”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.