Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă

Bani

Ratele pentru peste o treime din creditele ipotecare de la bănci vor crește începând de vineri ca urmare a actualizării indicatorului de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), scrie Profit.ro. 

Vor fi actualizate și graficele de rambursare pentru o parte din debitorii care au credite ipotecare legate de ROBOR, care a înregistrat o nouă creștere usturătoare ce duce la rate mai mari cu aproape jumătate decât cele plătite în ultimul trimestru al lui 2021.

Din toamnă, IRCC crește din nou și mult mai amplu, cu cel mai ridicat pas de la introducerea indicatorului. Analiștii văd niveluri și mai ridicate ale dobânzilor în perioada următoare.

De la începutul lunii iulie și până la finele lunii septembrie se va aplica noua valoare a IRCC, de 2,65%, în creștere de la 1,86% în trimestrul precedent. Noua valoare este calculată pe baza dobânzilor la tranzacțiile interbancare din ianuarie-martie, când inflația anuală era mai redusă și dobânda cheie, mai mică.

Din octombrie și până la finele anului se va aplica o nouă valoare a IRCC, calculată de Profit.ro, pe baza datelor publicate de Banca Națională a României, la 4,06%. Creșterea de peste 1,4 puncte procentuale a valorii IRCC este cea mai mare de la introducerea indicatorului în primul trimestru din 2019, când a înlocuit ROBOR în ca parte variabilă în contractele în lei încheiate între persoanele fizice și bănci.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.