„Am pierdut toate amintirile cu bunica”. Povestea unor copii sărmani care au rămas pe drumuri după ce și-au pierdut casa

×
Codul embed a fost copiat

La câteva luni de la incendiul care le-a distrus casa, membrii unei familii din județul Iași au primit o locuință nouă, construită cu ajutorul semenilor cu suflet bun.  

În vară, trei copii, tatăl lor și mama însărcinată în luna a șaptea au rămas pe drumuri, doar cu hainele de pe ei.

Emoționați și plini de speranță, cei șase membrii familiei Amarandei au ajuns la noua lor locuință.

Soții Amarandei au patru copii, iar cel mai mic are abia două luni. Mama a fost coplesită de emoție când a văzut noua locuință.

Mamă:Nu există posibilitatea să facem noi toată chestia asta. Vorbeam pe drum ce ne facem noi dacă a ars tot, cum o să ne descurcăm. E foarte greu”.

Citește și
Yahya Sinwar
Casa liderului Hamas, care ar fi organizat atacul din 7 octombrie, a fost încercuită de trupe israeliene, spune Netanyahu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bogdan Tanasa, fondator „Casa Share":Am decis împreună cu soția ne-a fost tare tare milă, o femeie însărcinată în luna a șaptea să nu aibă unde să locuiască și în cinci luni de zile casa a fost gata”.

Copiii au descoperit incăperile cu lacrimi în ochi.

Copil:E fain că niciodată nu aveam eu singură cameră”.

R: Nu ai avut camera ta niciodată?

Copil:Niciodată în viața mea. Acum sunt fericită. Mi-am dorit să am cameră de prințese și s-a îndeplinit dorința mea”.

Fiecare copil a primit camera lui. În vechea casă împărțeau toți același pat.

R: Înainte împărțeai camera?

Soră:Cu toți frații”.

R: Ce ai pierdut tu atunci când a luat foc casa?

Soră:Toate amintirile cu bunica. Ea m-a crescut. E în inima mea mereu. Acum sper că o să îmi fac amintiri noi. Bunica e tot aici”.

Casa Share 32 a fost ridicată cu ajutorul donațiilor primite de la oameni.

Radu Amarandei, tată:Efectiv o viață nouă. Mulțumesc din suflet! Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat. Un miracol de Sf. Nicolae!”.

Cei care doresc să doneze 2 euro către ONG-ul care construiește case pentru familiile sărmane poate trimite mesajul CASA, la numărul 8844.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel mai tânăr fiu al prințului din Liechtenstein a murit subit, la 51 de ani
Cel mai tânăr fiu al prințului din Liechtenstein a murit subit, la 51 de ani

Cel mai tânăr fiu al prinţului care domneşte în Liechtenstein, Hans-Adam al II-lea, Constantin, a murit subit marţi la vârsta de 51 de ani, anunţă miercuri într-un comunicat casa princiară, relatează AFP.  

Casa liderului Hamas, care ar fi organizat atacul din 7 octombrie, a fost încercuită de trupe israeliene, spune Netanyahu
Casa liderului Hamas, care ar fi organizat atacul din 7 octombrie, a fost încercuită de trupe israeliene, spune Netanyahu

Forțele israeliene au înconjurat casa liderului Hamas, Yahya Sinwar, în Gaza, potrivit lui Benjamin Netanyahu, citat de Sky News.

Câți pensionari are România. Pensia medie este de 1.969 lei
Câți pensionari are România. Pensia medie este de 1.969 lei

Un număr de 4.765.843 de pensionari era înregistrat la finele lunii noiembrie 2023 în România, cu 1.015 persoane mai multe comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.969 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii.

Casă mistuită de un incendiu în comuna Ponor, Alba. De la ce a pornit focul
Casă mistuită de un incendiu în comuna Ponor, Alba. De la ce a pornit focul

Un incendiu violent a mistuit, marți seară, o casă din comuna Ponor, județul Alba. Vâlvătaia a cuprins întreaga construcție, pe o suprafață de mai bine 90 de metri pătrați.

O casă din SUA a explodat chiar în timp ce poliția îl soma pe un bărbat din interior să se predea. 3 polițiști sunt răniți
O casă din SUA a explodat chiar în timp ce poliția îl soma pe un bărbat din interior să se predea. 3 polițiști sunt răniți

O casă a explodat într-o suburbie de lângă Washington DC, în timp ce poliția îl soma pe un bărbat înarmat, aflat în interior, să se predea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.