Vâlcea: Doi tineri, morţi după ce au căzut în apele unei bălţi excavate, cu adâncimea de patru metri

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri de 17 şi 21 de ani au fost căutaţi, sâmbătă după-amiază, în apele unei bălţi excavate, cu adâncimea de patru metri, în localitatea Ioneşti, judeţul Vâlcea.

Acolo au fost solicitaţi şi scafandrii de la ISU Olt, cei de la ISU Vâlcea fiind plecaţi în misiune în Argeş. Cei doi au fost găsiţi, dar nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Din păcate, după efectuarea manevrelor de resuscitare, la ora 15.59, a fost declarat decesul lui S. A., 17 ani”, a transmis ISU Vâlcea.

Citește și
Turist mort în Mallorca
Cine este turistul olandez care a murit în Mallorca, în fața familiei, după ce s-a aruncat de pe o stâncă. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

De asemenea, sursa citată a precizat că, la ora 16.15, a fost declarat şi decesul tânărului de 21 de ani.

Cei doi erau fraţi şi se aflau în zonă la scăldat”, au mai prcizat pompierii.

Doi tineri, de 17 și 21 de ani, căzuți în apă, într-o baltă situată în apropierea râului Olt
 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, mai multe echipaje au fost solicitate, în jurul orei 14.00, în localitatea Ioneşti, pentru salvarea a doi tineri, de 17 și 21 ani, căzuţi în apă, într-o baltă situată în apropierea râului Olt şi a lacului de acumulare.
 


 

Acolo s-au deplasat patru autospeciale de intervenţie (1 ASAS cu o barcă pneumatică, o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD, o autospecială Duster cu o barcă). Pentru intervenţie au fost alertaţi şi scafandrii din cadrul ISU Olt, cei de la ISU Vâlcea aflându-se într-o misiune similară in judeţul Argeş.

Forţele de intervenţie au ajuns la locul intervenţiei şi au constatat că cei doi băieţi au căzut într-o baltă excavată, cu o suprafaţă de cca 1000 mp şi o adâncime de cca 4 m, care nu are circuit deschis cu râul Olt. S-a inceput căutarea”, a transmis ISU Vâlcea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A fost prins un suspect în cazul tânărului din Argeș, găsit mort pe un râu, după ce ar fi fost bătut
A fost prins un suspect în cazul tânărului din Argeș, găsit mort pe un râu, după ce ar fi fost bătut

Un tânăr de 19 ani a fost reținut în Argeș, fiind acuzat de crimă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ar fi ucis un bărbat, furios că acesta ar fi refuzat să întrețină relații sexuale cu el.

Cine este turistul olandez care a murit în Mallorca, în fața familiei, după ce s-a aruncat de pe o stâncă. FOTO
Cine este turistul olandez care a murit în Mallorca, în fața familiei, după ce s-a aruncat de pe o stâncă. FOTO

Unul dintre turiștii care a murit în Mallorca în accidente separate, la câteva ore unul de celălalt, a fost identificat.

Argeş: Anchetă a Poliţiei, după ce un bărbat dat dispărut, care a avut o altercaţie cu mai mulţi tineri, a fost găsit mort
Argeş: Anchetă a Poliţiei, după ce un bărbat dat dispărut, care a avut o altercaţie cu mai mulţi tineri, a fost găsit mort

Poliţiştii argeşeni au deschis o anchetă şi fac verificări pentru omor după ce un bărbat a cărui dispariţie a fost sesizată în urmă cu două zile a fost găsit mort.

Bărbat de 75 de ani, găsit împuşcat în locuinţa sa. El suferea de cancer în stadiu terminal
Bărbat de 75 de ani, găsit împuşcat în locuinţa sa. El suferea de cancer în stadiu terminal

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din Piteşti a fost găsit mort, marţi, în baia apartamentului în care locuia, în municipiul Piteşti, el fiind împuşcat cu arma de vânătoare pe care o deţinea legal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.