Un muncitor de 43 de ani a murit la Ploieşti după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

×
Codul embed a fost copiat

Un muncitor de 43 de ani a murit la Ploieşti după ce un mal de pământ s-a surpat peste el şi l-a îngropat la 2 metri adâncime. Bărbatul lucra împreună cu 2 colegi la reţeaua de canalizare a unui bloc.

Inspectorii de muncă spun că echipă ar fi trebuit să sprijine malul mai cu seamă că în ultimele zile a plouat, iar pământul este îmbibat cu apă. Oamenii nu ar fi luat această măsură de protecţie.

Accidentul de muncă s-a petrecut într-un cartier mărginaş a Ploieștiului, unde muncitorii au fost trimişi să repare o conductă. Unul dintre ei a coborât în șanț când a fost surprins de prăbuşirea malului de pământ. Colegii săi au sunat la 112, iar pompierii şi ambulanța au ajuns repede acolo.

Dumitru Elisei, ISU Prahova: ”Din păcate după 10 minute victima a fost extrasă şi a fost declarată decedată prezentând semne incolpatibile cu viaţa. A fost surprins până la gât de malul de pământ”.

Poliţia şi inspectorii de muncă au făcut cercetări la faţa locului pentru a stabili cine se face vinovat de accident. Colegii muncitorului decedat nu au avut prea multe de declarat.

Citește și
Incidența cazurilor de Covid-19 scade sub 7 la mie în Constanța. Ce rată de infectare e în București
Incidența cazurilor de Covid-19 scade sub 7 la mie în Constanța. Ce rată de infectare e în București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Constantin Stoica, ITM Prahova: ”Datorită nerealizării sprijinirilor de mal, un mal s-a surpat, şi pe fondul condiţiilor meteo s-a surpat, şi a fost surprins unul dintre lucrătorii care se afla în interior pentru lucrarea şi mufarea conductei respective. Malul de pământ fiind un surplus de cantitate de pământ a apăsat a tasat malul pe lateral pe zona superioară ceea ce a condus la surpare şi surprinderea victimei”.

Înainte de a scoate victima din șanț, pompierii au stabilizat malul. Câţiva trecători au asistat neputincioşi la întreaga scenă.

Martor: ”Ne-a stricat toată ziua şi nouă vă daţi seama. Dacă şi în secolul ăsta lucrăm tot aşa vă daţi seama că ..rău”.

Poliţia va stabili dacă firma care a trimis echipa să efectueze această lucrare şi-a îndeplinit toate obligaţiile în ceea ce priveşte protecţia muncii.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul va prelungi starea de alertă cu aceleași măsuri ca până acum
Guvernul va prelungi starea de alertă cu aceleași măsuri ca până acum

Premierul interimar, Nicolae Ciucă, a anunţat că în următoarea şedinţă de Guvern va fi adoptată o hotărâre prin care "starea de alertă va fi prelungită cu măsurile şi indicatorii prevăzuţi în cea precedentă".

Incidența cazurilor de Covid-19 scade sub 7 la mie în Constanța. Ce rată de infectare e în București
Incidența cazurilor de Covid-19 scade sub 7 la mie în Constanța. Ce rată de infectare e în București

Rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut, în ultimele 24 de ore, la 6,99 la mia de locuitori în judeţul Constanţa, dar acesta rămâne pe primul loc în ţară, urmat de judeţul Ilfov cu o incidenţă de 6,94.

Coronavirus România, bilanț 10 decembrie. 7.067 cazuri noi și 127 decese
Coronavirus România, bilanț 10 decembrie. 7.067 cazuri noi și 127 decese

Coronavirus România, bilanț 10 decembrie.  Pe teritoriul României au fost confirmate 539.107 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 434.679 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.