Un bicliclist și-a găsit sfârșitul, după ce a căzut de la 6 m înălțime, în Dâmbovița

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dâmboviţa a murit, duminică seară, după ce a căzut de pe un podeţ din lemn, de la aproape 6 metri înălţime.

Un biciclist care trecea întâmplător prin zonă a văzut bicicleta omului pe punte, iar când s-a uitat mai atent a observat trupul neînsufleţit în hău.

Rudele victimei, dar şi ceilalţi localnici, îi acuză pe cei de la primărie că, deşi i-au avertizat în repetate rânduri despre pericol, edilii nu au luat nicio măsură.

Bărbatul era din Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, şi se ducea spre casă. Nu a mai ajuns însă, pentru că puntea s-a rupt sub el.

Daniela Prundaru, sora victimei: "Am auzit că a căzut jos de pe pod. E un pericol, mai ales pentru noi!"

Citește și
bianca andreescu
Val de reacții pe social media după victoria Biancăi Andreescu. ”Ireal. Mult prea bine”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sătenii povestesc că treceau mereu cu teama acel pod.

Localnic: "Am văzut bicicleta pe pod şi m-am uitat în jos şi era un domn căzut acolo.
Reporter: Reprezintă un pericol această punte?
Localnic: Cel mai mare pericol! Nu s-a pus lumini, absolut nimic!
Reporter: Le-aţi spus celor de la primărie?
Localnic: Da, le-am spus, au spus că or să ia măsuri, n-au luat niciodată".

Localnic: "Puntea asta ştiţi ce reprezintă? Ceva din evul mediu!"

De altfel, sătenii povestesc indignaţi ca în ultimii ani de acolo ar mai fi căzut şi alţi oameni, iar responsabilii de la primărie nu au făcut nimic să evite o altă tragedie.

Localnic: "Trebuie să se întâmple o tragedie ca să se întâmple ceva! Pentru că trec oameni în vârstă, trec copii..."

Primarul nu a vrut să declare oficial nimic, însă l-am contactat şi susţine că oamenii au la dispoziţie un pod trainic pe care să treacă, dar la câţiva kilometri distanţă.

Deşi primarul localităţii susţine că a intervenit pe acest pod ca să nu reprezinte un pericol, realitatea îl contrazice. Chiar în locul tragediei exista o scândură ruptă şi nu este exclus ca omul să se fi impidicat aici şi astfel să fi căzut.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările să stabilească exact cum şi-a găsit biciclistul sfârşitul. Totodată, investigatorii îi vor audia şi pe primar şi pe responsabilii din primărie, să afle dacă se fac vinovaţi de neglijenţa în serviciu.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr de 18 ani, inculpat după atacul din Noua Zeelandă. De ce este acuzat
Tânăr de 18 ani, inculpat după atacul din Noua Zeelandă. De ce este acuzat

Un tânăr de 18 ani a fost pus sub acuzare de un tribunal din Noua Zeelandă pentru că a preluat imaginile video transmise în direct de autorul masacrului din Christchurch.

Val de reacții pe social media după victoria Biancăi Andreescu. ”Ireal. Mult prea bine”
Val de reacții pe social media după victoria Biancăi Andreescu. ”Ireal. Mult prea bine”

Bianca Andreescu, canadianca de origine română, a provocat un val de reacții în intreaga lume după ce a câștigat duminică finala Indian Wells.

Dragnea s-a îmbolnăvit chiar înainte să fie reaudiat în dosarul în care a fost condamnat
Dragnea s-a îmbolnăvit chiar înainte să fie reaudiat în dosarul în care a fost condamnat

Cel mai probabil, președintele PSD Liviu Dragnea nu se va prezenta luni la sediul Instanței Supreme, unde ar fi trebuit să fie reaudiat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, deoarece are probleme medicale cu spatele.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.