Un bebeluș a fost găsit mort pe un câmp din Satu Mare. Mama copilului este o adolescentă. Marea dilemă a anchetatorilor

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă în Satu Mare după ce un bebeluș a fost găsit fără suflare, abandonat pe un câmp. Polițiștii au intrat rapid în alertă și au dat de urma celei care l-a adus pe lume.

Un localnic ar fi anunțat la 112 că, pe un câmp de lângă comuna Turț, a găsit un bebeluș care pare că nu mai respiră.

Echipajele de poliție, dar și cele medicale au mers imediat la locul indicat și, din nefericire, au constatat decesul nou-născutului.

Imediat au început verificările prin împrejurimi și au dat de cea care l-ar fi adus pe lume. Potrivit polițiștilor este vorba despre o adolescentă de 16 ani, principalul suspect în acest caz. Fata a fost găsită într-o stare critică, cu o hemoragie masivă, motiv pentru care a fost imediat transportată la spital. Adolescenta locuiește de mai mulți ani cu bunicii, iar părinții ar fi plecați în străinătate.

Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze. Trebuie să clarifice dacă fătul s-a născut mort ori dacă fata a născut departe de ochii lumii și apoi și-a abandonat pruncul în câmp.

Citește și
cameron diaz
Actriţa Cameron Diaz, în vârstă de 51 de ani, şi soţul ei au anunţat naşterea celui de-al doilea lor copil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procurorii așteaptă acum și rezultatele necropsiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Buna Vestire se sărbătorește pe 25 martie, luni. Ce e mare păcat să faci în această zi
Buna Vestire se sărbătorește pe 25 martie, luni. Ce e mare păcat să faci în această zi

Buna Vestire se sărbătorește luni, 25 martie, în rândul credincioșilor ortodocși și catolici. Este ziua în care Arhanghelul Gavriil i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos.

Actriţa Cameron Diaz, în vârstă de 51 de ani, şi soţul ei au anunţat naşterea celui de-al doilea lor copil
Actriţa Cameron Diaz, în vârstă de 51 de ani, şi soţul ei au anunţat naşterea celui de-al doilea lor copil

Actriţa Cameron Diaz, în vârstă de 51 de ani, şi soţul ei, chitaristul Benji Madden, în vârstă de 45 de ani, au luat pe toată lumea prin surprindere anunţând că mai au un copil, un băieţel, pentru a cărui naştere se simt „binecuvântaţi şi recunoscători”.

 

Bărbatul care a inventat karaoke a murit la vârsta de 100 de ani. Cum a luat naștere celebra creație
Bărbatul care a inventat karaoke a murit la vârsta de 100 de ani. Cum a luat naștere celebra creație

Bărbatul care a inventat prima mașinărie de karaoke, Shigeichi Negishi, a murit la vârsta de 100 de ani.

Kate Middleton își reia îndatoririle regale. Primul eveniment la care va fi prezentă după operație
Kate Middleton își reia îndatoririle regale. Primul eveniment la care va fi prezentă după operație

Prinţesa Kate va lua parte la tradiţionala paradă militară "Trooping the Colour", organizată cu ocazia zilei de naştere a regelui Charles al III-lea, la 8 iunie.  

Povestea incredibilă a unui copil care s-a născut în aer. Pilotul a părăsit cabina și a asistat la naștere | FOTO
Povestea incredibilă a unui copil care s-a născut în aer. Pilotul a părăsit cabina și a asistat la naștere | FOTO

Pilotul unui avion a părăsit cabina de zbor, în timp ce avionul se afla în aer, pentru a asista o femeie gravidă care intrase în travaliu.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.