Un bărbat din Arad a fost prins băut la volan de trei ori în două zile. Ce alcoolemie avea

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 46 de ani din Arad a ajuns în arestul poliției după ce a fost prins băut la volan de trei ori, în doar două zile!

Polițiștii au luat decizia de a-l reține luni seară, după ce a fost depistat conducând pe o stradă din centrul Aradului cu o alcoolemie de 1,61.

În urma verificărilor, oamenii legii au aflat că bărbatul a rămas fără permis duminică, atunci când a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,94.

Omul nu și-a învățat lecția: în aceeași zi s-a urcat iar la volan, dar a fost tras din nou pe dreapta de polițiștii de la Rutieră, care i-au găsit o concentrație de alcool de 0,72 la mie în aerul expirat.

A treia oară nu a mai scăpat. Luni, polițiștii l-au reținut, l-au dus la spital ca să-i recolteze sânge, apoi direct în arest.

Citește și
accident tulcea
Un tânăr fără permis a furat mașina unei cunoștințe și a făcut accident, în Tulcea. Bărbatul era beat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul are acum un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat beat care circula fără vestă reflectorizantă pe o trotinetă electrică a fost accidentat de un autoturism
Un bărbat beat care circula fără vestă reflectorizantă pe o trotinetă electrică a fost accidentat de un autoturism

Un bărbat în vârstă de 38 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care circula cu trotineta electrică fără a purta vestă reflectorizantă, a fost accidentat de un autoturism.

 

Un tânăr fără permis a furat mașina unei cunoștințe și a făcut accident, în Tulcea. Bărbatul era beat
Un tânăr fără permis a furat mașina unei cunoștințe și a făcut accident, în Tulcea. Bărbatul era beat

Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. Neavând permis de conducere, a sustras maşina unei cunoştinţe şi a făcut accident rutier, pe DN 22, dar a fugit de la faţa locului.

Un șofer beat a lovit un pieton în Constanța și a plecat de la locul accidentului. Ce alcoolemie avea
Un șofer beat a lovit un pieton în Constanța și a plecat de la locul accidentului. Ce alcoolemie avea

Un şofer a lovit un pieton, în Techirghiol, judeţul Constanţa şi apoi a plecat de la locul accidentului, bărbatul fiind prins apoi de poliţişti. El avea o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Un șofer beat din Iași a spus că s-a încuiat în mașină și s-a îmbătat de frica tatălui său după ce a comis un accident
Un șofer beat din Iași a spus că s-a încuiat în mașină și s-a îmbătat de frica tatălui său după ce a comis un accident

Un șofer din Iași care a comis băut fiind un accident a spus polițiștilor că s-a îmbătat după impact, de frica tatălui său. Judecătorii nu l-au crezut și l-au condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare.

Șofer din Iași prins beat și fără permis la volan, condamnat la muncă în folosul comunității la o primărie care nu există
Șofer din Iași prins beat și fără permis la volan, condamnat la muncă în folosul comunității la o primărie care nu există

Un șofer din Iași, prins beat, fără permis și fără asigurare la volan, a fost condamnat cu suspendare și la muncă în folosul comunității la o primărie care nu există.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.