Tragedia din Odorheiu Secuiesc. Ce amendă a primit primăria în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internat

internat Harghita
Sursa foto: ISU Harghita

Inspectoratul de Stat în Construcţii Harghita a aplicat o amendă de 10.000 lei primarului din Odorheiu Secuiesc, secretarului primăriei şi arhitectului şef, în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului "Tamási Aron".

Potrivit Instituţiei Prefectului, a avut loc şedinţa de lucru a comisiei mixte de verificare a aspectelor care au stat la baza producerii incidentului de la Internatul Liceului Teoretic "Tamási Aron" Odorheiu Secuiesc, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii a informat şi că s-au finalizat lucrările de degajare a incintei de moloz şi de punere în siguranţă interioară, iar lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare.

„Inspectoratul de Stat în Construcţii Harghita a informat comisia asupra faptului că au fost finalizate lucrările de degajare a incintei de moloz şi lucrările de punere în siguranţă interioară. Se efectuează lucrările de punere în siguranţă exterioare, fiind turnate pavelele de sprijin a structurii şi s-au efectuat lucrări de consolidare a taluzului pe secţiunea dintre internat şi drumul de acces. Lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare. S-a finalizat controlul la Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, privind emiterea autorizaţiei de construire de către aceasta. În urma celor constatate, a fost întocmit procesul verbal de contravenţie, prin care primarului, secretarului general al u.a.t. şi arhitectului şef li s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 10 mii lei. Pentru lucrările de reabilitare a internatului, va nevoie de eliberarea unei noi autorizaţii de construire, în baza expertizei tehnice şi a unui proiect tehnic de reabilitare”, se menţionează în comunicatul Instituţiei Prefectului.

Totodată, sursa citată precizează că Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a informat că a fost finalizat raportul corpului de control al ministrului Educaţiei, prin care au fost dispuse „raportarea semestrială a tuturor activităţilor realizate în unitatea de învăţământ, respectiv efectuarea unei inspecţii generale la această instituţie, activitate care se va efectua în a doua parte a lunii martie”.

În comunicat se mai arată că o comisie disciplinară a Inspectoratului Şcolar a finalizat un control „pe linia respectării procedurilor proprii în cadrul sistemului de control intern managerial”, raportul urmând a fi analizat de către Consiliul de Administraţiei al ISJ Harghita săptămâna viitoare.

Citește și
Adolescenta
Cine era adolescenta decedată la trei săptămâni după ce a fost rănită în tragedia de la Odorheiu Secuiesc. „Tare frumoasă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În continuare, instituţiile membre în Comisie vor asigura monitorizarea activităţilor de punere în siguranţă a imobilului în care a funcţionat internatul Liceului Teoretic "Tamási Aron" Odorheiu Secuiesc", mai subliniază sursa citată. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lucrurile copiilor din internatul de la Odorheiu Secuiesc, recuperate după o lună de la tragedie. Clădirea intră în renovare
Lucrurile copiilor din internatul de la Odorheiu Secuiesc, recuperate după o lună de la tragedie. Clădirea intră în renovare

S-a împlinit o lună de la tragedia de la Odorheiu Secuiesc în care doi elevi au murit și alți doi au fost răniți când clădirea internatului în care se aflau s-a prăbușit.

 

Cine era adolescenta decedată la trei săptămâni după ce a fost rănită în tragedia de la Odorheiu Secuiesc. „Tare frumoasă”
Cine era adolescenta decedată la trei săptămâni după ce a fost rănită în tragedia de la Odorheiu Secuiesc. „Tare frumoasă”

După aproape trei săptămâni de comă s-a stins la spital eleva grav rănită la Odorheiu Secuiesc, după prăbușirea internatului lângă care s-a săpat un șanț adânc.

Eleva rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul din Odorheiu Secuiesc a murit
Eleva rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul din Odorheiu Secuiesc a murit

Eleva care a fost rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul Liceului ''Tamasi Aron'' din Odorheiu Secuiesc, în data de 18 decembrie 2023, s-a stins din viaţă, marţi, la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Internatul din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a fost ucis de zidul prăbușit, refăcut cu bani din Ungaria. Cât au dat românii
Internatul din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a fost ucis de zidul prăbușit, refăcut cu bani din Ungaria. Cât au dat românii

Internatul din Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit, iar alți trei au fost răniți după prăbușirea unui zid, va fi reabilitat pe cheltuiala guvernului maghiar, după ce fondurile trimise de București nu acoperă decât parțial doar lucrări de urgență.

Tragedia din Odorheiu Secuiesc. Ungaria trimite un ajutor de urgenţă de peste 50.000 de euro
Tragedia din Odorheiu Secuiesc. Ungaria trimite un ajutor de urgenţă de peste 50.000 de euro

Secretariatul de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare a anunţat sâmbătă că trimite 20 de milioane de forinţi (52.356 de euro) drept ajutor de urgenţă după tragedia din Odorheiu Secuiesc, relatează MTI.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.