Se schimbă modul în care sunt calculate facturile la energie. Nu se va mai ține cont de consumul de anul trecut

×
Codul embed a fost copiat

Facturile la energie electrică din această iarnă ar urma să fie calculate pe baza consumului raportat în fiecare lună, nu cel de anul trecut, cum era inițial prevăzut în ordonanța care plafonează prețurile la energie.

Senatorii au votat marți mai multe modificări, astfel că cei care anul trecut au avut consum mai mare de 300 de kwh, dar vor să economisească acum, să fie încurajați prin preț plafonat. De asemenea, familiile care au trei copii la școală vor plăti la prețul plafonat indiferent cât consumă. Actul normativ va intra în vigoare abia după votul deputaților.

Noutatea este că facturile vor fi calculate pe baza consumului raportat în fiecare lună. Așadar, cei care au un consum mai mic de 100 de kwh, vor plăti 0,68 de lei pe kwh, cei care au până în 255 de kwh, vor plăti 80 de bani, iar cei care au între 255 și 300 de kwh vor plăti primii 255 la preț plafonat, iar diferența la prețul din contract. Cei care depășesc pragul de 300 de kwh plătesc tot consumul la prețul din contract. A apărut însă și o excepție: în cazul depășirii acestui prag, furnizorii vor lua în calcul și consumul mediu de anul trecut și vor factura primii 255 de kwh la preț plafonat, dacă anul trecut consumul a fost mai mic de 300 de kwh.

Cât plătești dacă depășești pragul de 300 de kwh într-o lună

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dacă o familie are un consum mai mare de energie electrică într-o lună, de 310 kwh de exemplu, dar anul trecut consumul mediu lunar a fost sub pragul de 300 de kwh, va plăti în felul următor: 0,80 de lei pe kwh pentru primii 255 de kwh, iar pentru diferența până la 310, adică 55 de kwh, la prețul din contract, care poate fi și de 4 lei. În acest caz, factura ar ajunge la 204 lei +220 de lei, adică 424 de lei.

Dacă și anul trecut consumul mediu lunar a fost tot peste 300 de kwh, factura va fi calculată la prețul din contract pentru toată cantitatea consumată și va ajunge la 1.200 de lei.

Prin noua modificare, adică facturarea la consumul actual, oamenii sunt încurajați să economisească acum, pentru a se încadra în plafon.

Silvia Vlăsceanu, expert energie: „Pentru consumatori evident că este în beneficiul lor, pentru că se va raporta la consumul lunar. Ei pot să aibă un control mai ușor, să vadă cât au consumat lunar - se uită pe factură, se uită pe index. Astfel vor ști cât ar trebui să fie factura”.

Parlamentarii au introdus și alte excepții. Vor plăti 0,68 de lei pe kwh pentru tot consumul și familiile cu trei copii care urmează o formă de învățământ, dar și cei care au în casă echipamente medicale.

Cum poți reduce consumul de energie

Pentru a reduce consumul trebuie să fiți atenți ce electrocasnice folosiţi, şi mai ales cât.

De exemplu, în cazul unei familii cu un copil, care locuiește într-un apartament cu trei camere, consumul ar putea depăși 450 de kwh, deci peste pragul de 300, dacă în locuință sunt consumatori mari, precum o plită electrică care consumă până la 120 de kw pe lună.

 

Putem reduce consumul dacă o înlocuim cu una pe gaz, dar și prin schimbarea unor obiceiuri: de exemplu, dacă folosim mai rar cuptorul sau dacă spălăm rufe la 30 de grade, nu la 60 sau 90 de grade.

Putem economisi astfel până la 40% din consumul mașinii de spălat. În plus, dacă scoatem din priză aparatura pe care nu o folosim în timpul nopții, cum ar fi televizorul, mai putem economisi până la 10%.

Pe lângă sprijinul acordat pentru consumatorii casnici, vor avea parte de preț plafonat la 1 leu pe kwh, pentru 85% din consumul lunar IMM-urile, bisericile, spitalele, firmele din industria alimentară sau farmaciile, conform propunerilor parlamentarilor.

Actul normativ a fost adoptat în Senat, dar pentru a intra în vigoare trebuie să treacă și de votul deputaților, care este camera decizională.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.