Principalul suspect în cazul crimei din Berceni este unul dintre cei mai căutați români. Mama fetei ucise este adusă în țară

×
Codul embed a fost copiat

Cu un mandat internațional de arestare pe numele său, Marcel Ilie Șerbiuc, principalul suspect în cazul crimei din Berceni, este unul dintre cei mai căutați români în acest moment.

Pe de altă parte, la București nu a început încă anchetarea polițiștilor care ar fi trebuit să se ocupe de dispariția adolecentei de 12 ani, găsită moartă. La rândul lor, procurorii așteaptă sosirea în România a mamei copilei, ca să o audieze față-n față. Femeia a fost găsită în Spania și este pe drum spre casă.

Tribunalul București a emis miercuri seară mandatul de arestare pe numele lui Marcel Șerbiuc.

Principalul suspect în cazul uciderii fetei de 12 ani într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei a fost dat și în urmărire internațională.

Până acum polițiștii au aflat că Marcel Ilie Șerbiuc ar fi părăsit țara pe 14 aprilie cu destinația Spania, ca mai apoi să se întoarcă în România pe 10 mai. Ulterior ar fi ajuns pe teritoriul Olandei. La această oră, însă, investigatorii nu au spus dacă individul ar fi rămas sau ar fi plecat de acolo.

Citește și
crima berceni
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum a descoperit proprietarul apartamentului din Berceni cadavrul din canapea. Suspiciunile vecinilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform procedurii, Șerbiuc poate fi arestat imediat de poliția statului în care este găsit. Un judecător va analiza cauza și va decide sau nu trimiterea lui în România, unde este suspectat de omor.

În țară, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au solicitat poliției dosarul privind dispariția fetei de 12 ani, ca probă în ancheta de crimă.

Dispariția copilei a fost semnalată de tatăl ei pe 3 mai. De dosar s-a ocupat un polițist cu experiență. Se pare că tatăl nu le-a putut da anchetatorilor numărul de telefon și nici o poză și nu a fost de acord cu mediatizarea cazului. Ar fi zis doar că adolescenta stă la mama ei.

Polițiștii spun că imediat după ce tatăl a reclamat dispariția copilei au mers împreună cu aceasta la bunica maternă, singura adresă pe care bărbatul o știa. Au primit indicii că adolescenta, mama ei și concubinul acesteia s-ar afla în Suceava. Anchetatorii au mers și acolo, în localitatea Sfântu Ilie, unde au vorbit cu rudele bărbatului.

Mama suspectului: „Credeți-mă, nu vreți să fiți în pielea mea ca mamă, credeți-mă, nu am putere să vorbesc”.

Polițiștii din Suceava au aflat că mama și fiica locuiau cu iubitul femeii într-un apartament închiriat din Berceni. Adulții ar fi plecat la muncă în Spania, lucru confirmat și de datele poliției de frontieră.

Ancheta pentru omor este în plină desfășurare. În câteva ore mama fetei ar trebui să ajungă în țară, din Spania, iar procurorii o vor audia din nou. La prima audiere femeia a spus că nu a știut de crimă și că nu era acasă când s-a întâmplat. În funcție de mărturia ei, procurorii vor decide dacă va rămâne martor în continuare sau dacă va fi pusă sub acuzare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mama fetei de 12 ani găsită decedată în lada canapelei, depistată în Spania. Și concubinul femeii a fost localizat
Mama fetei de 12 ani găsită decedată în lada canapelei, depistată în Spania. Și concubinul femeii a fost localizat

Victima crimei din cartierul Berceni este o copilă de 12 ani, au stabilit medicii legiști. Fetița ar fi fiica iubitei celui care închiriase locuința, și a fost dată dispărută acum două luni.

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum a descoperit proprietarul apartamentului din Berceni cadavrul din canapea. Suspiciunile vecinilor
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum a descoperit proprietarul apartamentului din Berceni cadavrul din canapea. Suspiciunile vecinilor

Autoritățile îl caută pe un bărbat, suspect principal în cazul unei crime înfiorătoare din cartierul Berceni. Într-o locuință a fost găsit cadavrul unei persoane de sex feminin.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.