Peste 30 de percheziții și arestări într-o operațiune de anvergură împotriva traficului de droguri din Satu Mare

DIICOT

Peste 30 de percheziţii domiciliare au avut loc duminică pe raza judeţelor Satu Mare şi Maramureş, fiind vizată o reţea de traficanţi de droguri care le ofereau inclusiv ca plată unor minore pentru întreţinerea de relaţii sexuale, informează IPJ.

Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, au pus în aplicare 31 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Satu Mare şi Maramureş, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi act sexual cu un minor.

"Din cercetări a reieşit că, pe parcursul anului 2023, membrii unui grup infracţional organizat condus şi coordonat de un bărbat (aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă într-o altă cauza penală) ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc (canabis, cocaină şi 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) către consumatori, preponderent minori, din judeţele Satu Mare şi Maramureş. Din cercetările efectuate a rezultat că în cursul unor petreceri organizate de către membrii grupului infracţional ar fi fost vândute, în cantităţi mari, astfel de droguri, dar şi oferite cu titlu gratuit unor minore, ca plată pentru întreţinerea de relaţii sexuale", precizează sursa citată.

Mai multe audieri au loc la sediul DIICOT Satu Mare.

"În urma percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi ridicate aproximativ 200 de grame de substanţă cristalină de culoare albă (3CMC, drog de mare risc), 10 grame de canabis, 54 de comprimate (medicamente având ca substanţă activă alprazolam şi buspirona), cântare şi grindere, 21 de telefoane mobile şi 21 de cartele SIM, 2 tablete mobile, 1 laptop, 1 pistol tip airsoft, bile de plastic, o macetă, peste 28.000 de petarde categoria P1 şi P3, precum şi alte mijloace de probă", arată sursa citată.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sprijinul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor B.C.C.O. Cluj-Napoca şi B.C.C.O. Oradea şi jandarmilor Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca şi I.J.J. Satu Mare. La percheziţii au participat şi 4 echipaje canine ale Autorităţii Vamale Române. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.