Mama gemenilor morţi în Ploieşti, după ce au căzut de la etajul 10, riscă să rămână şi fără cel de-al treilea copil

×
Codul embed a fost copiat

Mama celor doi frați gemeni, în vârstă de doi ani, care au murit în urmă cu doua săptămâni, după ce au căzut, pe rând, de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești, ar putea rămâne și fără cel de-al treilea copil.

Direcția pentru Protecția Copilului Prahova a cerut instanței să o decadă din toate drepturile părintești.

Băiatul rămas în viață, care are 5 ani, se află acum în grija rudelor din partea tatălui. Mama lui este cercetată penal pentru ucidere din culpă.

Acuzațiile i se aduc după ce, în urma cu două săptămâni, și-ar fi lăsat copiii mai mici nesupravegheați, iar aceștia s-au urcat pe o măsuță și au căzut pe fereastra deschisă.

Femeia a declarat inițial că, în acest timp, ea făcea curățenie într-o altă cameră, dar afirmațiile ei sunt contrazise de un live făcut pe Facebook.

Citește și
mama Ploiesti
Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 făcea LIVE pe Facebook în acel moment
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În imaginile înregistrate, se vede că, la ora la care fetița și băiețelul de doi ani au căzut, mama lor asculta muzică și fuma, lungită în pat alături de copilul mai mare.

În fundal se aud sirenele ambulanțelor venite pentru cei doi copii, iar live-ul se întrerupe când cineva bate puternic la ușă, probabil pentru a anunța tragedia.

Apropiați ai femeii au declarat, ulterior, că ea își neglija copiii, iar numeroasele sale apariții pe Facebook și TikTok sugerează același lucru.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ! Momentul în care gemenii din Ploiești s-au urcat pe pervaz și au căzut de la etajul 10
ANIMAȚIE GRAFICĂ! Momentul în care gemenii din Ploiești s-au urcat pe pervaz și au căzut de la etajul 10

Un accident dramatic petrecut în Ploieşti cutremură România. O fetiţă şi un băieţel de doi ani, fraţi gemeni, au murit după ce au căzut de la etajul 10 al blocului în care locuiau.

Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 făcea LIVE pe Facebook în acel moment
Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 făcea LIVE pe Facebook în acel moment

Un accident dramatic petrecut în Ploieşti cutremură România. O fetiţă şi un băieţel de doi ani, fraţi gemeni, au murit după ce au căzut de la etajul 10 al blocului în care locuiau.

Caz șocant în Ploiești. Doi copii au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc
Caz șocant în Ploiești. Doi copii au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc

Tragedie în Ploiești. Doi frați gemeni de numai doi ani și-au pierdut viața după ce s-au prăbuşit în gol de la etajul zece al blocului în care părinții lor locuiau cu chirie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.