Mai multe familii din Alba şi Bihor au fost evacuate din calea inundațiilor

×
Codul embed a fost copiat

Vremea deosebit de furtunoasă şi ploile abundente au creat numeroase probleme, iar codurile de vremea rea au fost prelungite până la noapte pentru mai multe zone din ţară.

Sunt aşteptate precipitaţii însemnate, iar unele râuri ar putea depăşi cotele de pericol. În Alba şi Bihor, mai multe comune de la poalele Apusenilor au fost afectate de viiturile puternice!

Patru familii au fost evacuate din calea puhoaielor care au produs pagube însemnate!

Ploile necontenite din ultimele zile s-au scurs, prin pârâiele de pe versanţi, direct în râul Crișu Pietros care traversează comuna Pietroasa - cea mai afectată de viitură.

Din această casă modulară au fost evacuaţi, ieri, părinţii şi doi copii. Exact la timp, pentru că, după câteva ore, casa a fost luată de apele învolburate!

Citește și
inundatii Apuseni
Potop în mai multe localităţi din Bihor. O casă a fost luată cu totul de ape. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnică: ”Păcat, o mutat căsuţa unei fete de-aici. Riscu-i foarte mare, apa creşte, din câte am văzut, din ce în ce mai mare".

Mai în amonte, un pod peste Criș a fost rupt de ape.

Oamenii de pe valea Crișului Negru, de la poalele Munţilor Bihorului, s-au adunat pe marginea râului, care părea că fierbe cu spume. Se uitau, neputincioşi, cum apa șubrezea, încet-încet, malurile de pământ.

Localnic: ”Pericolu-i să rupă, aicea, să intre pe sat".

Bătrânel: ”Deci totul-i de sus, de-acolo de sus. Datorită faptului că nu-i îndiguită apa. Pericolul? Dacă vine-aci, o ia razna, pe-aci. Şi pe care-i apucă, i-apucă. Pe care nu, la revedere".

„Sapte'siunu de ani am, dar aşa ceva n-am văzut. Ferească Dumnezeu şi Maica Sfântă ( îşi face cruce ) să nu ne inundeze " spune un localnic.

 

Un drum, care face legătura spre Padiş şi zona turistică Boga, a fost inundat. Avertismentele s-au dat inclusiv prin sistemul Ro-alert, iar comitetul local de salvare a intrat în acţiune.

Locotenent Colonel Csilik Alexandru, ISU Crișana: "În acest moment, acţionăm în două locaţii cu echipaje de pompieri, unde ridicăm un dig din saci şi nisip, pentru a proteja populaţia dimprejur".

Ionel Laza, primarul comunei Pietroasa: "Apa e foarte, foarte mare. Avem afectate, în comună, patru gospodarii, drumuri comunale, drumul care leagă Pietroasa-Boga, drumul judeţean".

Natura s-a dezlănțuit şi în comuna Arieșeni, din județul Alba.

Viiturile au distrus un pod, folosit de 50 de familii ca să ajungă din satul Galbena către Drumul Național 75. Acum oamenii trebuie să ocolească 3 kilometri. Apele ieșite din matcă, în urma precipitațiilor abundente și a topirii zăpezii, au afectat în zonă mai multe gospodării și terenuri.

Au fost înregistrate debite istorice și pe râul Nimăești, iar la Stâna de Vale a fost înregistrată o cantitate record de precipitații: 140 de litri pe metrul pătrat.

Specialiştii avertizează că mai multe râuri din nord-vestul ţării s-ar putea revărsa şi ar produce inundaţii. 

Viitura, creată ieri în amonte de Beiuş, a ajuns, miercuri după-amiază, în zona Gint. Unda de viitură a parcurs 90 de kilometri în aproape 20 de ore. Potrivit specialiştilor, nivelul viiturii a fost unul istoric, cum de altfel au fost şi cotele atinse de trei râuri din zonă. Din fericire, zona în care a ajuns este, în mare parte, îndiguită, iar apa a ieşit din matcă doar pe câteva terenuri agricole. Hidrologii români au avertizat, deja, partea maghiară de problemele pe care le poate cauza debitul foarte mare al Crișului Negru. De altfel, a fost emis un nou cod roşu pentru acest râu, valabil până joi la ora 12.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 10 judeţe şi Cod galben în 15 judeţe, până miercuri la miezul nopţii
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 10 judeţe şi Cod galben în 15 judeţe, până miercuri la miezul nopţii

Hidrologii au emis marţi după-amiaza un Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 10 judeţe şi o avertizare Cod Galben pe râuri din 15 judeţe, valabile până miercuri la miezul nopţii.

Potop în mai multe localităţi din Bihor. O casă a fost luată cu totul de ape. VIDEO
Potop în mai multe localităţi din Bihor. O casă a fost luată cu totul de ape. VIDEO

A fost potop în câteva comune de la poalele Apusenilor, în judeţul Bihor, unde este risc crescut de inundaţii.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.