Ioana Mihăilă: Ultima estimare arată că am putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19

Ioana Mihaila
Agerpres

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă afirmă că ultima estimare de la INSP privind evoluţia pandemiei de COVID-19 la nivel naţional arată că la jumătatea lunii septembrie în România ar putea exista 4.000 de persoane infectate spitalizate.

"Ultima estimare pe care am primit-o de la Institutul Naţional de Sănătate Publică – şi care reprezenta, de fapt, o actualizare a estimărilor anterioare, care erau puţin mai optimiste – apreciază că pe la mijlocul lunii septembrie s-ar putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19. Aceasta este ultima estimare la care am avut acces”, a declarat Ioana Mihăilă, joi, într-o intervenţie la Realitatea Plus.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, 2.079 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. De marţi până miercuri, 48 de persoane au decedat, au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referinţă, ambele înregistrate în luna august 2021. La ATI erau internaţi, miercuri, 470 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. În spital se aflau internaţi 93 copii infectaţi cu noul coronavirus, opt dintre ei fiind la ATI. Bucureştiul şi cinci judeţe au rata de infectare peste 1.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.