Familia celor trei persoane decedate în tragedia de pe „Drumul morții” a fost jefuită în timpul înmormântării

accident Neamţ

Familia celor trei persoane care au decedat, luni, în accidentul rutier produs în localitatea Secuieni, a fost jefuită în timpul înmormântării, conform Agerpres.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, la data de 25 mai, în intervalul orar 12:00-18:30, în timp ce persoana reclamată nu se afla în imobil, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie, prin forţarea uşii de acces, în interiorul acestuia, de unde ar fi sustras suma de 50.000 lei şi mai multe bijuterii", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Poliţiştii au întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Luni, trei persoane, respectiv un bărbat, fiica acestuia şi nepoţelul în vârstă de 2 ani, şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier produs pe DN2-E85, în localitatea Secuieni.

La volanul autoturismului se afla femeia în vârstă de 31 ani care a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară. La rândul ei, autoutilitara a intrat într-un autoturism.

Citește și
două 2 fete pe drum
Tragedie pe o șosea din Iași. O copilă de 12 ani a murit călcată de mașină. Se juca în fața casei cu prietena ei, grav rănită
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În accident au decedat cele trei persoane din primul autoturism, în vârstă de 56 ani, 31 ani, respectiv, 2 ani şi au fost rănite alte trei persoane, din celelalte două autovehicule. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident rutier cu cinci răniți lângă Curtea de Argeș. O șoferiță începătoare a intrat cu mașina într-un cap de pod
Accident rutier cu cinci răniți lângă Curtea de Argeș. O șoferiță începătoare a intrat cu mașina într-un cap de pod

Grav accident rutier în comuna Albeștii de Argeș. O șoferiță de 27 de ani, începătoare, a intrat cu mașina într-un cap de pod și cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tragedie pe o șosea din Iași. O copilă de 12 ani a murit călcată de mașină. Se juca în fața casei cu prietena ei, grav rănită
Tragedie pe o șosea din Iași. O copilă de 12 ani a murit călcată de mașină. Se juca în fața casei cu prietena ei, grav rănită

Un accident rutier grav a avut loc, joi seară, într-un sat din județul Iași. Două copile de 11 și 12 ani au fost lovite de o mașină.

 

Accident grav de muncă în Caracal. Un muncitor a murit, iar altul a fost rănit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei
Accident grav de muncă în Caracal. Un muncitor a murit, iar altul a fost rănit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Un muncitor care lucra la canalizare, în Caracal, județul Olt, a murit după ce malul de pământ s-a surpat peste el.

Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o șoferiță începătoare a intrat cu mașina într-un cap de pod din Argeș
Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o șoferiță începătoare a intrat cu mașina într-un cap de pod din Argeș

Grav accident rutier în comuna Albeștii de Argeș. O șoferiță de 27 de ani, începătoare, a intrat cu mașina într-un cap de pod. Cinci dintre cei șase pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Momentul în care un motociclist de 18 ani se izbește de o autoutilitară. Tânărul a fost proiectat în curtea unei spălătorii
Momentul în care un motociclist de 18 ani se izbește de o autoutilitară. Tânărul a fost proiectat în curtea unei spălătorii

Un accident șocant, în care au fost implicați un motociclist de 18 ani și conducătorul unei autoutilitare, a avut loc la ieșirea din Buzău.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.