Elena Udrea a primit vizita soţului ei, la penitenciarul Târgşor. „Momentan este ok, rezistă”

Elena Udrea
Facebook.com

Elena Udrea a primit vizita soţului ei, Adrian Alexandrov, la penitenciarul Târgşor.

Acesta a declarat că Elena Udrea are încredere că totuşi se poate corecta la recurs condamnarea ei care a fost una abuzivă şi că momentan este ok, rezistă şi se pregăteşte pentru recursul de luni, relatează News.ro.

Elena are încredere că totuşi se poate corecta la recurs condamnarea ei care repet, a fost una abuzivă. Momentan este ok, rezistă şi se pregăteşte pentru ziua de poimâine”, a spus soţul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov.

El a precizat că este greu că nu îşi poate vedea copilul.

Nici nu o pot aduce aici, pentru că discuţia se poartă printr-un geam şi cred că e o traumă pentru un copil ca, după atîta timp, să vină să îşi vad mama în felul acesta”, a afirmat el pentru Antena 3.

Citește și
Elena Udrea
Elena Udrea a fost predată autorităților române, la mai bine de două luni de când a fost prinsă în Bulgaria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat pentru luni, 20 iunie, judecarea recursului în casaţie prin care Elena Udrea încearcă să scape printr-o cale extraordinară de atac de condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fost adusă joi în ţară, la câteva zile după ce autorităţile judiciare bulgare au decis extrădarea sa. Ea a fost preluată de o maşină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la Vama Giurgiu. Joi seară, ea a ajuns la Penitenciarul Târgşor.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată celula în care va sta Elena Udrea și ce program va avea în penitenciar fosta șefă a Turismului
Cum arată celula în care va sta Elena Udrea și ce program va avea în penitenciar fosta șefă a Turismului

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost adus, joi seara, la Penitenciarul de la Târgșor - Prahova, acolo unde va executa condamnarea definitivă de șase ani primită în dosarul „Gala Bute”.  

Elena Udrea a fost predată autorităților române, la mai bine de două luni de când a fost prinsă în Bulgaria
Elena Udrea a fost predată autorităților române, la mai bine de două luni de când a fost prinsă în Bulgaria

Elena Udrea a fost adusă în România, la mai bine de două luni de când a fost prinsă în Bulgaria.

Elena Udrea s-a întors în România, dar cu cătușe. Fostul ministru ajunge în penitenciar
Elena Udrea s-a întors în România, dar cu cătușe. Fostul ministru ajunge în penitenciar

Elena Udrea s-a întors în România, dar încătușată, după mai bine de două luni de când a fost prinsa în Bulgaria. Fostul ministru al Turismului va ajunge în Penitenciarul de la Târgșor Prahova.  

CEDO refuză să suspende mandatul European de arestare pe numele Elenei Udrea
CEDO refuză să suspende mandatul European de arestare pe numele Elenei Udrea

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat miercuri să suspende mandatul european de arestare pe numele Elenei Udrea, transmite AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.