Doi tineri au sărit din mașina în flăcări, rămasă fără frâne, pe A1

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri au sărit din mașina care luase foc pe o autostradă din Timiș. Șoferul și pasagera din dreapta au fost nevoiți să sară din mașină, pentru că aceasta rămăsese fără frâne.

 

Incendiul s-a produs la motorul autovehiculului, în timp ce acesta rula pe A1, între Orţişoara şi Giarmata. Evenimentul s-a produs sâmbătă. Iar cei doi tineri au scăpat cu răni ușoare din această aventură, au transmis reprezentanții pompierilor.

„Cele două persoane care se aflau în maşină le-au transmis pompierilor că au sărit deoarece s-a produs un incendiu la compartimentul motor şi au rămas fără frână. Cele două persoane au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital, bărbatul de 23 de ani suferind un traumatism cranio-cerebral deschis, iar pasagera de 17 ani - escoriaţii la nivelul membrelor inferioare şi superioare", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Echipajele ISU Timiş au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism, pe autostrada A1, pe sensul Orţişoara - Giarmata.

Citește și
Tren
Un tren plecat din București a rămas fără frâne în drum spre Craiova. Controlorul s-a panicat și nu găsea frâna de mână
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de lucru Pişchia, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara şi o ambulanţă SAJ. Când au ajuns pompierii, mașina ardea în întregime și a fost aproape complet distrusă.

Băiatul a suferit un traumatism la cap, iar pasagera s-a ales cu răni la mâini și picioare.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturia mecanicului din trenul groazei: ”În momentul în care am reușit să opresc trenul, am leșinat”
Mărturia mecanicului din trenul groazei: ”În momentul în care am reușit să opresc trenul, am leșinat”

Mărturie cutremurătoare a mecanicului de locomotivă care a oprit trenul rămas fără frâne miercuri, la Golești, în județul Argeș.

Un tren plecat din București a rămas fără frâne în drum spre Craiova. Controlorul s-a panicat și nu găsea frâna de mână
Un tren plecat din București a rămas fără frâne în drum spre Craiova. Controlorul s-a panicat și nu găsea frâna de mână

Un tren plecat din București a rămas fără frâne în drum spre Craiova. Controlorul panicat nu găsea frâna de mână

Controale RAR: din 64.000 de maşini, aproape jumătate aveau probleme
Controale RAR: din 64.000 de maşini, aproape jumătate aveau probleme

Zeci de mii de mașini vechi și periculoase sunt încă pe drumurile României. Este semnalul de alarmă tras de inspectorii Registrului Auto.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.