De ce nu avea cătușe deținutul din Rahova în momentul în care a evadat. Explicațiile unui șef din Ministerul de Interne

cătușe
Getty

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a dat detalii, miercuri, despre cazul deținutului evadat care a fost prins la Oradea în dimineața zilei de 10 aprilie.

Este vorba despre Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, clasificat în regim de maximă siguranță.

El a fost capturat de către un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, după ce un cetățean din Bihor a raportat la poliție că l-a văzut pe stradă.

Meszaros Zsombor,

Jurnalist: Există suspiciunea că bărbatul ar fi avut parte de ajutorul voluntar al vreunei persoane în drumul lui de la București și până la Oradea?

Chestor Bogdan Despescu: ”Nu avem informația aceasta până în acest moment. Vom stabili dacă vreo persoană care l-a transportat ... cu siguranță a fost transportat de cineva, pentru că nu putea să ajungă pe jos această distanță de parcurs în mai puțin de 14 ore. Cu siguranță vom stabili. Din datele noastre nu a rezultat un sprijin. Mai mult decât atât, cetățeanul din Bihor, cetățeanul care a sunat la 112 la IPJ Bihor, l-a recunoscut și îi mulțumim încă o dată pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

Citește și
evadat
Filmul evadării deținutului Meszaros Zsombor. Criminalul a fost prins după mai bine de 15 ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Jurnalist: Ce plănuia să facă bărbatul? Din ceea ce știți, dacă nu era prins, care era planul lui?

Chestor Bogdan Despescu: ”Nu avem acum un rezultat vizavi de intenție, vizavi de dorința acestuia, cu siguranță vedem cu toții că s-a îndreptat spre zona de domiciliu, respectiv în vestul țării.”

Trebuia să fie încătușat deținutul în momentul în care era transportat?

Jurnalist: O singură întrebare aș mai avea eu, în legătură cu acel caz al fugarului prins în Oradea. Trebuia să fie încătușat în momentul în care era transportat către acea unitate medicală?

Chestor Bogdan Despescu:Nu aș intra eu în procedura de la ANP, pentru că nu am date vizavi de situația în care se afla. Era bolnav, nu era bolnav ... Nu aș vrea să transmit o informație care pe care nu o dețin.”

Jurnalist: Dar este posibil să nu se impună încătușarea, din ceea ce știu dumneavoastră?

Chestor Bogdan Despescu: ”Pot fi cazuri când o persoană condusă la un anumit loc, la o anumită locație, nu este încătușată din diferite motive, unele dintre motive fiind cele medicale.”

Individul, care a evadat marți, în jurul orei 15:00, a fost capturat, miercuri, în Oradea, județul Bihor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce urmează pentru Meszaros Zsombor, criminalul care a evadat în București. Poate primi un spor de pedeapsă simbolic
Ce urmează pentru Meszaros Zsombor, criminalul care a evadat în București. Poate primi un spor de pedeapsă simbolic

Meszaros Zsombor, criminalul evadat și prins în noaptea de marți spre miercuri, va intra în procedură disciplinară, și va fi cercetat și pentru infracțiunea de evadare. Cel mai probabil, nu va executa însă cu mult peste cei 18 ani pe care îi ispășește.

Filmul evadării deținutului Meszaros Zsombor. Criminalul a fost prins după mai bine de 15 ore
Filmul evadării deținutului Meszaros Zsombor. Criminalul a fost prins după mai bine de 15 ore

Individul deosebit de periculos condamnat pentru omor, care a evadat, marți, în Capitală, a fost prins după mai bine de 15 ore, în Oradea.  

Criminalul Meszaros Zsombor, care a evadat în București, a fost prins. Infractorul se afla la sute de kilometri de Capitală
Criminalul Meszaros Zsombor, care a evadat în București, a fost prins. Infractorul se afla la sute de kilometri de Capitală

Temutul criminal Meszaros Zsombor, care a reușit să fugă dintr-o dubă aflată în fața unei clinici medicale din sectorul 2 al Capitalei, a fost prins.

Un deținut de la Penitenciarul Rahova, condamnat pentru crimă, a evadat dintr-o ambulanță, în București
Un deținut de la Penitenciarul Rahova, condamnat pentru crimă, a evadat dintr-o ambulanță, în București

Un deținut din București, a evadat, marți în jurul orei 15:00, din mijlocul de transport deținuți, staționat în zona unei clinici din Sectorul 2, unde ar fi trebuit să fie supus unui control medical. Acesta era închis în Penitenciarul Rahova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.