Controale ale autorităților la un centru pentru vârstnici din Argeș. Un bărbat dormea pe o canapea amplasată într-un hol

azil batrani
Getty

Echipa de control constituită la nivelul Prefecturii Argeş face, miercuri, verificări la un azil privat din Piteşti, destinat îngrijirii bătrânilor.

 

Primele constatări sunt legate de faptul că cei internaţi acolo nu primesc suficientă hrană, nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele lor, iar unul dintre cei internaţi dormea pe o canapea amplasată într-un hol, scrie News.ro.

Prima instituţie care a ajuns la locaţie este AJPIS. Inspectorii au anunţat că oamenii sunt slabi, se plâng că nu au suficientă mâncare. La subsolul clădirii erau cazaţi 3 beneficiari despre existenţa cărora nu li s-a spus de la început celor din echipa de control”, se arată într-o informare transmisă, miercuri după-amiază, de către prefectul judeţului Argeş Radu Perianu.

Echipele de control au găsit, de asemenea, un bătrân care dormea pe hol, pe o canapea, iar în urma discuţiilor cu vârstnicii aflaţi în azilul privat mai mulţi dintre aceştia s-au plâns că nu primesc mâncare suficientă, nu sunt lăsaţi să iasă decât foarte rar în curte, la aer şi că nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele.

De altfel rudele unuia dintre cei internaţi acolo au confirmat faptul că nu au putut lua legătura cu persoana internată, ci doar cu reprezentanţii centrului.

Citește și
azil mures
Trei persoane, reținute de DIICOT în cazul azilului groazei din Bărdeşti, judeţul Mureş | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La ora transmiterii acestei ştiri, echipa mixtă de control continuă verificarea demarată de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Austria se opune în continuare aderării României la Schengen. Karner: Situaţia rămâne neschimbată
Austria se opune în continuare aderării României la Schengen. Karner: Situaţia rămâne neschimbată

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, s-a lăudat într-o conferinţă de presă cu un bilanţ pozitiv al luptei sale împotriva imigraţiei clandestine, arătând că au fost mai puţine cereri de azil în ultima perioadă.

Trei persoane, reținute de DIICOT în cazul azilului groazei din Bărdeşti, judeţul Mureş | FOTO
Trei persoane, reținute de DIICOT în cazul azilului groazei din Bărdeşti, judeţul Mureş | FOTO

Trei persoane au fost reţinute de DIICOT în legătură cu modul în care mai mulţi oameni cu dizabilităţi erau ţinuţi în subsolul unui azil din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, administrat de Asociaţia „Re-Min”.

 

Control de urgență la un azil de bătrâni din Pitești, amendat săptămâna trecută. Sunt suspectate fapte de purtare abuzivă
Control de urgență la un azil de bătrâni din Pitești, amendat săptămâna trecută. Sunt suspectate fapte de purtare abuzivă

La doar o săptămână după ce a primit amenzi de 180 de mii de lei pentru mai multe nereguli, un azil de bătrâni din Pitești a intrat din nou în atenția autorităților, care au găsit acolo o situație revoltătoare.

Un azil-fantomă de bătrâni din București a transferat zeci de vârstnici într-un alt cămin ilegal. Cum se cheamă asociația
Un azil-fantomă de bătrâni din București a transferat zeci de vârstnici într-un alt cămin ilegal. Cum se cheamă asociația

Un azil pentru vârstnici aparţinând unei asociaţii, care funcţiona fără a avea licenţă, în Sectorul 5 din Bucureşti a fost închis de autorităţil până la remedierea deficienţelor, în urma unor controale.

Un nou azil cu nereguli a fost descoperit în Chitila. Zeci de bătrâni și de persoane cu dizabilități, evacuate de autorități
Un nou azil cu nereguli a fost descoperit în Chitila. Zeci de bătrâni și de persoane cu dizabilități, evacuate de autorități

Încă zece centre sociale din toată țara au activitatea suspendată, în urma controalelor desfășurate, vineri, de autorități.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.