Ciobanul din Dolj care a înjunghiat mortal un client care voia un miel a fost reținut. Ce s-a întâmplat de fapt între ei

miei

Bărbatul care a înjunghiat mortal un altul, sâmbătă, în timpul sacrificării unui miel, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, anchetatorii stabilind că fapta ar fi avut loc în urma unui conflict spontan între cei doi.

Iniţial, poliţiştii au precizat că totul s-ar fi întâmplat în mod accidental.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, duminică, noi detalii în urma cercetărilor privind decesul bărbatului de 45 de ani.

“Având în vedere concluziile preliminare formulate de medicul legist din cadrul I.M.L. Craiova, declaraţiile fluctuante ale martorilor, precum şi suspiciunile cu privire la împrejurările comiterii faptei, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale desfăşurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 49 de ani i-ar fi aplicat o lovitură cu un cuţit bărbatului de 45 de ani, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia din urmă”, a transmis IPJ Dolj, conform news.ro.

Bărbatul de 49 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor, urmând a fi propusă arestarea preventivă a acestuia.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţişti ai Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi, sâmbătă, cu privire la faptul că, la o stână de animale, din comuna Bratovoeşti, un bărbat ar fi suferit vătămări în timpul sacrificării unui miel.

“La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii care au constatat faptul că, un bărbat, de 49 de ani, din localitatea Georocu Mare, în timp ce sacrifica un miel, l-ar fi lovit accidental cu cuţitul, în zona pieptului, pe un bărbat, de 45 de ani, din aceeaşi localitate. Bărbatul de 45 de ani a fost transportat la o unitate medicală unde, din păcate, a decedat ulterior.

La faţa locului au fost identificate mai multe persoane, printre care şi membri de familie ai bărbatului decedat, aceştia confirmându-le poliţistilor lipsa intenţiei în privinţa producerii leziunilor”, a precizat iniţial IPJ Dolj.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.