Cel mai mare târg autohton de nunți are loc în București. Sunt reduceri bune, chiar și de 30%

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai mare târg de nunți, cel de la Palatul Parlamentului, a fost sâmbătă arhiplin! Perechi de îndrăgostiți, dar și de soacre mari și mici, prietene și amici, s-au implicat în organizarea nunții perfecte.

Sunt reduceri la târg și de 30%. Ne-a atras atenția un produs inedit, prin care, cu ajutorul inteligenței artificiale, cuplurile își pot înregistra propriul lor cântec, pentru dansul mirilor.

Sute de cupluri au căutat până la istovire oferte de tot felul, de la tipul de invitații de nuntă, până la fotograf, decor și restaurant. Însă, cea mai mare agitație a fost, evident, la standurile cu rochii de mirese!

În ciuda tradiției care spune că mirele nu trebuie să vadă rochia partenerei înainte de ziua nunții, Monica a venit la târg cu logodnicul ei.

Femeie: „Este prima pe care am probat-o. Am mai probat și altele, dar m-am întors la aceasta”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La această rochie din tafta, s-a lucrat aproape 100 de ore, iar prețul este pe măsură, aproape 5 mii de euro.

Diana Dovan – expozant: „Această rochie este piesa de rezistență a colecției noastre. Toate pietrele pe care le vedeți sunt cusute manual. În această rochie au intrat aproximativ 30 de metri de tafta de mătase”.

În cadrul evenimentului a fost lansat și un produs unic în România creat cu ajutorul inteligenței artificale. Astfel, mirii își înregistra propriul lor cântec, pe care îl vor dansa la nuntă.

Un alt element important când vine vorba de planificarea nunții în detaliu este verighetă, semnul legământului de iubire.

Ana Maria Ștefănescu – expozant: „Fiecare cuplu are o poveste pe care noi încercăm să o transpunem în metal. Stăm un pic de vorbă cu beneficiarul, le aflăm povestea și creăm. Este vorba despre copacul vieții, un îndrăgostit care își pune sufletul pe tavă”

Târgul de nunți de la palatul parlamentului este deschis și mâine până la ora 18. Intrarea costă 30 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.