Ce se întâmplă cu asistentul medical de la Spitalul Militar Central din Capitală, care ar fi sedat trei paciente

×
Codul embed a fost copiat

Scandalul provocat de un asistent medical civil, de la Spitalul Militar Central din Capitală, care ar fi sedat trei paciente internate, va fi investigat de procurorii DIICOT.

Inițial, ancheta fusese preluată de la Parchetul Militar de procurorii Parchetului Capitalei, care încercau să vadă dacă nu cumva au de-a face cu un posibil caz de tentativă de omor.

Dar cum suspiciunile nu s-au confirmat, dosarul a fost declinat la Direcția de Combatere a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

Asistentul va fi cercetat, cel mai probabil, pentru încălcarea legii combaterii traficului de droguri, pentru posibile infracțiuni legate de manipularea și administrarea unor fiole de diazepam, medicament ce are un regim strict, inclusiv în spitale.

Deocamdată, ancheta de la DIICOT este în faza urmăririi penale in rem, adică pentru fapte. Însă, asistentul suspectat că a sedat cele trei paciente, va fi chemat cât de curând la audieri.

Citește și
spitalul militar
Trei paciente, sedate de un asistent de la Spitalul Militar din București. Fapta a ieșit la iveală la schimbul gărzilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițista care l-a șantajat pe esteticianul Vitalie Stan a fost condamnată definitiv. Ea l-a convins să-i dea 15.000 de euro
Polițista care l-a șantajat pe esteticianul Vitalie Stan a fost condamnată definitiv. Ea l-a convins să-i dea 15.000 de euro

Polițista acuzată că l-a șantajat în numele unei paciente nemulțumite pe doctorul Vitalie Stan, supranumit esteticianul vedetelor, a fost condamnată definitiv de Curtea de apel București.

Trei paciente, sedate de un asistent de la Spitalul Militar din București. Fapta a ieșit la iveală la schimbul gărzilor
Trei paciente, sedate de un asistent de la Spitalul Militar din București. Fapta a ieșit la iveală la schimbul gărzilor

Este scandal de proporții la Spitalul Militar Central din Capitală. Trei paciente ar fi fost fost sedate, vineri noapte, de un asistent.

 

O asistentă a furat identitatea unei paciente cu Alzheimer și a deschis un card cu care și-a plătit procedurile cosmetice
O asistentă a furat identitatea unei paciente cu Alzheimer și a deschis un card cu care și-a plătit procedurile cosmetice

O asistentă medicală din Florida se confruntă cu acuzații după ce autoritățile spun că a folosit identitatea pacientei sale de 88 de ani, bolnavă de Alzheimer, pentru a deschide un card de credit cu care și-a plătit procedurile cosmetice.

Medicul din Târgu Jiu reținut după moartea unei paciente, audiat de polițiști. În dosar mai este vizat un medic din Craiova
Medicul din Târgu Jiu reținut după moartea unei paciente, audiat de polițiști. În dosar mai este vizat un medic din Craiova

Doi medici chirurgi, unul din Craiova, altul din Târgu Jiu, ambii foști directori ai spitalelor județene din orașele lor, au fost reținuți de poliție. Ar fi făcut greșeli, care ar fi dus la moartea pacienților lor.

Mărturia unei paciente căreia i s-a implantat stimulator cardiac de la un mort: Intervenția a durat mult, au fost complicații
Mărturia unei paciente căreia i s-a implantat stimulator cardiac de la un mort: Intervenția a durat mult, au fost complicații

Foștii pacienți ai medicului Dan Tesloianu, arestat pentru că le-ar fi montant unor cardiaci dispozitive medicale recoltate de la cadavre, încep să rupă tăcerea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.