Castelul Pelișor: Locul unde se află inima reginei Maria. Tarife, program și informații pentru vizitare

Pelisor
Shutterstock

Mai mic, dar mai intim și poate chiar mai interesant decât „fratele” său mai mare, castelul Peleș, Pelișorul este un obiectiv turistic deosebit, care categoric merită vizitat.

Construit la doi pași de castelul Peleș, în superba grădină a complexului, Pelișor, fosta reședință de vară a regelui Ferdinand și a reginei Maria, este deschis publicului începând cu anul 1993. 

Dacă ajungi la Sinaia sau în altă zonă de pe Valea Prahovei, îți recomandăm să petreci câteva ore relaxante și în complexul muzeal Peleș-Pelișor, pentru că este un loc cu adevărat unic. Iată câteva informații esențiale pentru micul și cochetul castel Pelișor, care sperăm să te convingă de farmecul inedit al acestui loc.

Istoria castelului Pelișor

Castelul Pelișor a fost construit între anii 1899-1902, la cererea regelui Carol I, ca reședință de vară pentru moștenitorul său, Ferdinand, și soția acestuia, viitoarea regină Maria. Spre deosebire de Peleș, Pelișorul, ridicat odată cu alte clădiri din complexul regal - Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Gardă, Casa Arhitecților - are și elemente de arhitectură românească, cum sunt cele două turnuri acoperite cu gresie colorată, asemeni bisericilor din Bucovina. 

Decorațiunile interioare au fost alese personal de către regina Maria, de aceea întregul castel are un farmec aparte. Aici, cuplul regal a petrecut mult timp într-un cadru intim, alături de copiii lor, Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Mărioara, Elisabeta și Nicolae. Camerele prinților și prințeselor pot fi admirate și acum, cu mobilierul și decorațiunile păstrate intact, exact ca pe vremuri.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prezentarea camerelor din Pelișor

Spre deosebire de castelul Peleș, care are 160 de camere, Pelișorul este semnificativ mai mic, având numai 99 de încăperi. Castelul, amenajat după planurile concepute de regina Maria, în stil Art Nouveau, poate fi vizitat în cadrul unui tur ghidat sau pe cont propriu, însă numai o parte din clădire este accesibilă turiștilor.

Cele mai interesante camere sunt Dormitorul de Aur, decorat cu mobilă sculptată din lemn de tei aurit, Camera de Aur, cu pereții decorați cu frunze de ciulini, floarea națională a Scoției, și Biroul reginei Maria. Holul de onoare este de asemenea impresionant, fiind lambrisat cu lemn de stejar.

Inima reginei Maria

Regina Maria a iubit foarte mult Balcicul, unde avea o superbă reședință de vară. În testamentul redactat în anul 1933, la Balcic, ea a scris că își dorește ca, după moarte, inima să-i fie scoasă și îngropată separat, în capela Stella Maris, iar trupul să-i fie dus la Curtea de Argeș, alături de cel al soțului său, regele Ferdinand.

În 1938, regina a murit la castelul Pelișor, în Camera de Aur, iar urmașii săi i-au îndeplinit dorința și i-au pus inima într-o casetă de argint, în capela Stella Maris din Balcic. Doi ani mai târziu însă, după ce România a pierdut Cadrilaterul, caseta cu inima reginei a fost mutată la castelul Bran, într-o capelă construită special, ca replică a Stellei Maris. În anul 1974, caseta și alte bunuri ale familiei regale au intrat în administrarea Muzeului Național de Istorie a României.

Abia în 2015, printr-o decizie a Guvernului României, caseta cu inima reginei Maria a devenit parte a colecției Muzeului Național Peleș, iar 5 ani mai târziu, mai exact pe 3 noiembrie 2020, prețioasă casetă a fost așezată, în urma unei ceremonii impresionante, în Camera de Aur de la Pelișor, acolo unde bătuse pentru ultima dată. 

Castelul Pelișor - program de vizitare 

Castelul Pelișor poate fi vizitat miercurea, de la 10.00 la 17.00 și de joi până duminică de la 9.15 la 17.00, ultima intrare fiind la ora 16.15. Lunea și marțea, castelul este închis.

Castelul Pelișor - bilete online

Biletele pentru vizitarea Pelișorului pot fi cumpărate online, accesând www.bilete.peles.ro, sau de la casele de bilete aflate în apropierea celor două castele. Pentru un tur complet, prețul este de 30 de lei pentru adulți, 15 lei pentru pensionari și 7,5 lei pentru elevi și studenți.

Cum ajungi la Castelul Pelișor

La castelul Pelișor și la Peleș se poate ajunge foarte ușor, cu mașina personală până în parcarea amenajată în apropierea complexului sau cu trenul ori autocarul până la gara din Sinaia și apoi pe jos sau cu un taxi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.