Au fost identificaţi agresorii băiatului de 12 ani înjunghiat în picior. Cine sunt

copil, iasi, injunghiat, politie, minori, colegi,
BZI

Poliţiştii ieşeni i-au identificat pe băieţii care vineri seara au înjunghiat un copil în vârstă de 12 ani pe un teren de sport de pe strada Cicoarei, agresorii fiind de aceeaşi vârstă cu victima.

"Poliţiştii ieşeni au identificat doi tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că la data de 3 mai aceştia ar fi deposedat prin acte de violenţă un tânăr de o boxă. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun", a declarat pentru Agerpres agent şef Diana Iacob, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Iaşi.

Vineri seara, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 că un băiat în vârstă de 12 ani, din Iaşi, în timp ce se afla pe strada Cicoarei, a fost înjunghiat în picior de alţi tineri.

Băiatul a fost transportat la Spitalul Sfânta Maria, pentru îngrijiri medicale. Potrivit medicilor, starea copilului nu este gravă, el fiind stabilizat. Surse din rândul anchetatorilor spun că agresorii au 11 şi 12 ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
parapanta
O femeie a căzut cu parapanta, de la 10 metri înălțime, în Iași
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O fetiţă de 3 ani a murit în urma unei infecţii cu E.coli. Ce ar fi mâncat copila
O fetiţă de 3 ani a murit în urma unei infecţii cu E.coli. Ce ar fi mâncat copila

Caz şocant la Iaşi, unde o fetiţă de 3 ani a murit în urma unei infecţii cu E.coli. Evoluţia bolii a fost galopantă. Medicii care au îngrijit-o se tem că cea mică ar fi mâncat nişte fructe murdare.

O femeie a căzut cu parapanta, de la 10 metri înălțime, în Iași
O femeie a căzut cu parapanta, de la 10 metri înălțime, în Iași

Elicopterul SMURD a fost solicitat să intervină sâmbătă, în localitatea Belceşti din Iaşi, pentru a prelua o persoană care a suferit multiple răni după ce a căzut cu parapanta de la aproximativ 10 metri înălţime.

Revolta unei polițiste din Iași rănite grav în misiune: ”Nu vreau să mor la serviciu”
Revolta unei polițiste din Iași rănite grav în misiune: ”Nu vreau să mor la serviciu”

O polițistă din județul Iași, care a fost grav rănită într-un accident rutier petrecut în timpul unei misiuni, a scris pe Facebook un mesaj critic la adresa șefilor din Poliția Română care nu par interesați de condițiile de muncă ale subordonaților.

Anchetă în Iași după ce un copil a fost înjunghiat în picior de alţi trei
Anchetă în Iași după ce un copil a fost înjunghiat în picior de alţi trei

Poliţiştii au demarat o anchetă după ce vineri seara un copil în vârstă de 12 ani a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi după ce a fost înjunghiat de alţi trei băieţi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.