Asaltul de la Capitoliu, pata neagră de la predarea mandatului Trump, soldat cu cinci victime și sute de arestări

Capitoliu
Getty

Asaltul Capitoliului Statelor Unite ale Americii a fost evenimentul care a șocat lumea la începutul acestui an, când mii de susținători ai lui Donald Trump au cerut, prin violență, respingerea victoriei lui Joe Biden.

Pe data de 6 ianuarie, haosul s-a instalat în capitala Statelor Unite, Washington DC. Mii de susținători ai lui Donald Trump s-au strâns în fața Capitoliului în timpul sesiunii comune a Congresului pentru a număra votul Colegiului Electoral și a certifica victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 2020. Cu câteva săptămâni înainte, Trump a lansat numeroase afirmații false pe social media cu privire la fraudarea voturilor, fapt pentru care susținătorii au început să protesteze în fața Capitoliului.

Manifestația lor a început pe 5 ianuarie, dar a doua zi, fanii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul, după ce fostul președinte i-a îndemnat să „lupte din răsputeri” pentru a „ne lua țara înapoi” și a merge spre Capitoliul SUA.

Chiar înainte de atac, în apropierea complexului au fost descoperite bombe artizanale. Atacatorii au asediat și, în cele din urmă, au pătruns în Capitoliu. Membrii Congresului s-au baricadat în sală, iar un atacator a fost împușcat mortal de poliție în timp ce încerca să treacă de baricadă.

Sute de protestatari au năvălit în Capitoliu

După ce oficialii de la Pentagon au întârziat desfășurarea Gărzii Naționale, primarul din Washington DC a solicitat asistență din partea guvernatorului Virginiei. După ce vicepreședintele Mike Pence și Congresul au fost evacuați în siguranță, forțele de ordine au securizat Capitoliul.

Citește și
protest AUR Parlament, certificat
Protest în Parlament cu AUR și Șoșoacă. Banner uriaș: ”Libertate fără certificate”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Grupul extremist Proud Boys a ajuns în perimetrul vestic al Capitoliului, protejat doar un rând de poliție în fața unui gard fragil. Între timp, alți susținători ai lui Trump au sosit, formând o mulțime în creștere. Mulțimea, condusă de Joe Biggs (Proud Boys), s-a năpustit asupra gardurilor și s-a încăierat cu poliția. Pe la jumătatea zilei, fanii lui Trump au pătruns pentru prima dată în incinta Capitoliului, în timp ce poliția se străduia să îi oprească.

Oficialii federali au estimat că dintre miile de protestatari, circa 800 dintre aceștia au pătruns în interiorul Capitoliului.

În urma acestui eveniment, cinci oameni și-au pierdut viața: 4 protestatari și un polițist. Alte zeci de persoane au fost rănite. Un ofițer de poliție a fost bătut până la moarte, un protestatar a fost împușcat, iar alte trei persoane au murit în timpul asaltului.

O estimare numărului total al protestarilor nu poate fi stabilită, deoarece fotografiile aeriene nu sunt permise în Washington, din motive de securitate, dar mulțimea a fost estimată la câteva mii de persoane.

Ulterior, poliția a arestat peste 600 de persoane care au fost acuzate de infracțiuni, dintre care circa 130 au pledat vinovate

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. Imagini incredibile la Parlament. Protestatarii AUR au forțat intrarea clădirii
VIDEO. Imagini incredibile la Parlament. Protestatarii AUR au forțat intrarea clădirii

Protest scăpat de sub control, marți, în Capitală: de dimineață, simpatizanți și membri AUR au manifestat la Palatul Parlamentului față de impunerea certificatului COVID și de obligativitatea vaccinării.

Protest în Parlament cu AUR și Șoșoacă. Banner uriaș: ”Libertate fără certificate”
Protest în Parlament cu AUR și Șoșoacă. Banner uriaș: ”Libertate fără certificate”

Ședința Camerei Deputaților a fost perturbată, luni, de parlamentarii AUR, conduși de George Simion, și senatoarea independentă Diana Șoșoacă, prezentă și ea la această ședință.

Proteste violente în Bruxelles față de restricțiile sanitare. Ciocniri între manifestanți și polițiști
Proteste violente în Bruxelles față de restricțiile sanitare. Ciocniri între manifestanți și polițiști

În Belgia, restricţiile sanitare continuă să provoace nemulţumiri. Pe străzile din Bruxelles au fost confruntări violente între protestatari şi forţele de ordine.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.