O mamă a murit iar copiii sunt răniţi grav după ce tatăl, băut, a intrat cu maşina în casă

accident Arad
ISU Arad

Accident grav în Odvoş, judeţul Arad, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

O femeie de 36 de ani a murit, iar alte trei persoane, între care doi copii, au fost rănite grav, după ce autoturismul în care se aflau, condus de un şofer aflat sub influenţa alcoolului, a lovit violent zidul unei case, după ce a distrus un gard de pe marginea DN7, în judeţul Arad.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localităţii arădene Odvoş (DN 7), într-o curbă periculoasă, unde şoferul a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool.

"Un bărbat de 44 de ani din Arad a condus un autoturism pe DN 7, dinspre Deva înspre Arad, pe raza localităţi Odvoş, iar într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza consumului de alcool (0,84 mg./l. alcool pur în aerul exiprat) şi a vitezei excesive şi neadaptate condiţiilor de drum (carosabil umed şi ploaie), a pierdut controlul asupra autoturismului şi a ieşit de pe partea carosabilă, oprindu-se într-un imobil de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat decesul pasagerei din faţă, în vârstă de 36 de ani, rănirea conducătorului auto şi a doi minori, de 3 şi 6 ani", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Arad, Adina Aconstantinesei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a precizat că la accident au intervenit un echipaj de descarcerare, două unităţi SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Citește și
accident autocar
Accident cu un autocar plin de pasageri, în Eforie Nord. Bilanţul răniţilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, au găsit patru victime, doi adulţi încarceraţi şi doi minori, aceştia din urmă fiind scoşi din maşină de localnici. Cei doi adulţi, bărbat şi femeie, au fost extraşi din maşină, din păcate femeia, inconştientă, în stop cardiorespirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată", a declarat Pleşca.

Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmul accidentului cu 2 morți, din Constanța. Motocicleta lovită de excavator a luat foc
Filmul accidentului cu 2 morți, din Constanța. Motocicleta lovită de excavator a luat foc

Accident cumplit în judeţul Constanța. Doi tineri care mergeau spre mare cu motocicleta au murit după ce au fost spulberaţi de un excavator.

Accident cu un autocar plin de pasageri, în Eforie Nord. Bilanţul răniţilor
Accident cu un autocar plin de pasageri, în Eforie Nord. Bilanţul răniţilor

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţa, după ce autocarul în care se aflau a lovit o bordură, incidentul având loc în staţiunea Eforie Nord.

Un microbuz plin cu călători s-a răsturnat la Tişiţa după o greşeală a şoferului
Un microbuz plin cu călători s-a răsturnat la Tişiţa după o greşeală a şoferului

Cinci persoane au fost rănite, miercuri seara, pe DN 24, între Tişiţa şi Tecuci, după ce microbuzul în care acestea călătoreau a fost lovit de un autoturism care nu a acordat prioritate la schimbarea direcţiei de mers, potrivit IPJ Vrancea.

Trei răniți în urma unei manevre imprudente a unui șofer de 60 de ani, în Constanța
Trei răniți în urma unei manevre imprudente a unui șofer de 60 de ani, în Constanța

O manevră imprudentă a dus la producerea unui accident grav, marți, în apropierea localităţii Ovidiu din judeţul Constanţa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.