Cum a reacționat Robert De Niro după ce a aflat că Al Pacino a devenit din nou tată la 83 de ani

robert de niro, al pacino
Profimedia

În vârstă de 83 de ani, Al Pacino a devenit din nou tată, iar prietenul său Robert de Niro a reacționat imediat la aflarea veștii.

Robert De Niro s-a arătat încântat de faptul că prietenul și fostul său coleg de scenă Al Pacino i se alătură în clubul tăticilor seniori.

De Niro, care are 79 de ani, a devenit tată pentru a șaptea oară, după ce, în aprilie, iubita sa Tiffany Chen i-a dăruit o fiică pe nume Gia.

În timpul unei ședințe de presă miercuri pentru Festivalul de film Tribeca, De Niro a fost întrebat despre vestea că Pacino, în vârstă de 83 de ani, va deveni din nou tată cu Noor Alfallah, care are 29 de ani.

"Ce tip. Hai, Al, Dumnezeu să-l binecuvânteze ", a declarat De Niro, potrivit revistei People, citată de CNN.

Citește și
Al Pacino
La 82 de ani, Al Pacino va fi tată pentru a patra oară. Iubita cu 53 de ani mai tânără este însărcinată în opt luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dar se pare că De Niro ar fi înțeles greșit întrebarea, deoarece a doua zi, în timpul unei apariții la emisiunea "Today", actorul părea să fi crezut că bebelușul Pacino a venit deja pe lume.

"Ascultați, Al Pacino tocmai a avut un copil, mi s-a spus ieri dimineață. Este cu câțiva ani mai în vârstă decât mine. Dumnezeu să-l binecuvânteze. Mă bucur foarte mult pentru el", a spus De Niro.

Însă, nu există niciun indiciu că bebelușul s-ar fi născut.

De Niro și Pacino au jucat în mai multe proiecte împreună de-a lungul anilor, printre care "The Godfather II", "Heat" și "The Irishman".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Al Pacino a cerut test de paternitate când a aflat că iubita sa de 29 de ani este gravidă. Care a fost rezultatul
Al Pacino a cerut test de paternitate când a aflat că iubita sa de 29 de ani este gravidă. Care a fost rezultatul

Al Pacino, în vârstă de 83 de ani, ar fi cerut un test de paternitate după ce a aflat că iubita sa este însărcinată, fiind convins că el nu ar avut cum să o lase gravidă, potrivit TMZ.

La 82 de ani, Al Pacino va fi tată pentru a patra oară. Iubita cu 53 de ani mai tânără este însărcinată în opt luni
La 82 de ani, Al Pacino va fi tată pentru a patra oară. Iubita cu 53 de ani mai tânără este însărcinată în opt luni

Al Pacino, în vârstă de 82 de ani, a anunțat că iubita sa, Noor Alfallah, în vârstă de 29 de ani, este însărcinată în opt luni. Celebrul actor mai are trei copii, relatează The Sun.

Primele imagini cu cel de-al 7-lea copil al lui Robert De Niro. Actorul a dezvăluit numele copilului
Primele imagini cu cel de-al 7-lea copil al lui Robert De Niro. Actorul a dezvăluit numele copilului

După ce a anunțat la premiera filmului „The Father” că este tată pentru a șaptea oară, au apărut și primele imagini cu bebelușul lui Robert De Niro, notează Metro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.