Tunelul Iubirii, străjuit de prunii japonezi, la Timișoara. Turiștii se înghesuie să admire pomii înfloriți mai devreme

×
Codul embed a fost copiat

La fel ca celebrii cireși japonezi din Tokio, care au înflorit mai devreme cu o lună, și arborii ornamentali din Timișoara au revenit la viață mai repede decât în mod normal.

Explozia de culoare a atras o mulțime de localnici și turiști, care s-au străduit să surprindă cadrul perfect. Iar cuplurile și-au făcut declarații de iubire sub crengile înflorite.

O mulțime de localnici și turiști, negreșit cu un telefon în mână, iar unii chiar cu fotograf personal, au încercat să caute un loc în care să surprindă prunii japonezi plini de flori trandafirii.

E locul meu favorit de aici, și încerc să mă aleg la copaci, la flori, e complicat cu aglomerația, e foarte aglomerat” spune Alexia.

Patru tineri sunt din Australia. Nu stau mult în Timișoara, dar au ținut neapărat să viziteze parcul din spatele Catedralei Mitropolitane din Timișoara.

Citește și
pod calea sagului timisoara
Un tânăr a încercat să se sinucidă la Timișoara pentru că ”viața e grea”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alex și Bronte: „Este foarte frumos și relaxant. Chiar se simte ca o primăvară japoneză.”

Andreea și Phoebe: „Este minunat aici, îmi aduce aminte de Japonia.”

Aleea străjuită de prunii japonezi a fost supranumită Tunelul Iubirii, deoarece ramurile arborilor se întrepătrund și parcă formează o cupolă.

E un loc frumos, romantic. Am văzut și unele cereri din căsătorie aici” spune alt vizitator.

Anul acesta, prunii japonezi au înflorit cu aproape două săptămâni mai devreme decât în mod normal. Urmează cireșii din grădina japoneză a Capitalei, alt loc vânat de iubitorii de fotografii romantice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aproximativ 100 de persoane s-au autoevacuat, după ce un incendiu a izbucnit la o fabrică din Timișoara
Aproximativ 100 de persoane s-au autoevacuat, după ce un incendiu a izbucnit la o fabrică din Timișoara

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, în hala unei fabrici din Timişoara, de pe strada Avram Imbroane.

 

Un tânăr a încercat să se sinucidă la Timișoara pentru că ”viața e grea”
Un tânăr a încercat să se sinucidă la Timișoara pentru că ”viața e grea”

Un tânăr care voia să se sinucidă în Timișoara pentru că ”viața e grea” a fost salvat de polițiștii locali. Angajații primăriei au trebuit să-l încătușeze pe bărbat, pentru că acesta era foarte agitat.  

Au furat jucăriile copiilor refugiați. Întâmplare revoltătoare în Timișoara
Au furat jucăriile copiilor refugiați. Întâmplare revoltătoare în Timișoara

Persoane necunoscute au furat jucăriile copiilor ucraineni refugiați în Timișoara, lăsate într-o instalație de artă ridicată în centrul orașului pentru a marca doi ani de la izbucnirea războiului.

 

Scandal pe o stradă din Timişoara. Un bărbat a aruncat centrala termică peste maşina unui vecin
Scandal pe o stradă din Timişoara. Un bărbat a aruncat centrala termică peste maşina unui vecin

Un bărbat de 38 de ani implicat marţi seară într-o altercaţie în Timişoara a fost încătuşat de poliţiştii sosiţi la faţa locului şi în drum spre audieri s-a lovit intenţionat la cap în maşina Poliţiei, provocându-şi răni.

Zona din Timişoara unde a fost găsit material radioactiv a fost securizată şi urmează să fie decontaminată
Zona din Timişoara unde a fost găsit material radioactiv a fost securizată şi urmează să fie decontaminată

Zona unde au fost descoperite scurgeri radioactive, la Timișoara, rămâne securizată și urmează să fie decontaminată de specialiști.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.