O nouă cantitate imensă de deșeuri, oprită la intrarea în România. De unde venea

Deșeuri plastic Grecia
Politia de Frontiera Romana

Peste 21 de tone de deşeuri din material plastic, venite din Grecia, a fost oprită la PTF Giurgiu pentru că nu îndeplineau condiţiile legale de transfer transfrontalier.

 

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul asupra unui ansamblu rutier condus de către un cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cantitatea de 21.210 de kilograme deşeuri din plastic, care fuseseră încărcate de la o societate comercială din Grecia şi aveau ca destinaţie o societate comercială din judeţul Ilfov", se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. 

Citește și
deseuri
Un container cu 18 tone de deşeuri, sosit din Belgia, descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma verificărilor efectuate, a fost stabilit faptul că documentele pentru circulaţia transfrontalieră, prezentate de către şofer, nu erau conforme Regulamentului CE nr. 1013/2006, privind transferul transfrontalier de deşeuri.

În cauză, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Autoritățile amintesc faptul că în ultimele două luni poliţiştii de frontieră giurgiuveni au mai oprit la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse cantitatea de 287 de tone de deşeuri de oţel, plastic, aluminiu, zinc, alte materiale metalice, praf metalic, pilitură de alamă şi polistiren, pe care 13 şoferi bulgari şi cinci şoferi români încercau să le introducă în ţară fără documente complete.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deșeuri importate din Bulgaria, oprite la graniță. Cele zece tone de gunoaie nu aveau avize
Deșeuri importate din Bulgaria, oprite la graniță. Cele zece tone de gunoaie nu aveau avize

Deșeuri importate din Bulgaria au fost oprite la intrarea în țară de polițiștii de frontieră români.

Un container cu 18 tone de deşeuri, sosit din Belgia, descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea
Un container cu 18 tone de deşeuri, sosit din Belgia, descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea

Un container cu 18 tone de deşeuri, sosit din Belgia, a fost descoperit în Portul Constanţa Sud-Agigea, fiind vorba de piese auto cu un grad de uzură mai mare decât cel permis de legislaţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.