Idee inedită în Marea Britanie. Turneu cu statuia lui John Lennon

john lennon
Getty

Sculptoriţa Laura Lian, care a realizat o statuie de doi metri din bronz ce îl reprezintă pe John Lennon, propune ca ea să fie prezentată public anul acesta, când muzicianul englez ar fi împlinit vârsta de 80 de ani.

Lian ar dori ca statuia să fie amplasată în comitatul Merseyside, unde s-a născut Lennon, până pe 21 septembrie, de Ziua Internaţională a Păcii, relatează The Guardian.

Ea a început să lucreze la aceasta statuie în urmă cu doi ani. De când a fost finalizată, a stat în Hard Rock Cafe din Londra. Lian ar vrea ca aceasta să treacă prin fiecare district al Merseyside până în 2022, scrie news.ro.

În prezent, se află la castelul Foundry din Liverpool.

Laura Lian, care a mai realizat statuile unor celebrități precum Bernie Ecclestone (Formula 1) şi Bill Wyman (ex- The Rolling Stones), a spus: „Având în vedere problemele din lume legat de statui... pandemia şi conflictele, este potrivit ca Lennon să revină acolo unde îi este locul. Pentru generaţia mea, care a crescut protestând faţă de războiul din Vietnam şi faţă de ameninţarea unui război nuclear, Lennon a fost o sursă de inspiraţie pentru că ne-a motivat să visăm la pace”.

Citește și
chitara
A cumparat o chitara cu 275 de dolari, in anii 60. Ce a descoperit un american dupa mai bine de 45 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a adăugat că, pentru că în 2020 se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui John Lennon şi 40 de ani de la asasinarea lui, este „relevant” ca statuia lui să revină acasă, în Liverpool.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucigașul lui John Lennon, mărturii despre ziua crimei. „Ajunsesem prea departe”
Ucigașul lui John Lennon, mărturii despre ziua crimei. „Ajunsesem prea departe”

Bărbatul care l-a ucis pe John Lennon, renumitul muzician rock, a vorbit despre ceea ce simte la 38 de ani de la crimă. 

A cumparat o chitara cu 275 de dolari, in anii 60. Ce a descoperit un american dupa mai bine de 45 de ani
A cumparat o chitara cu 275 de dolari, in anii 60. Ce a descoperit un american dupa mai bine de 45 de ani

Chitara lui John Lennon, cu care a cantat si compus hituri ca "Love Me Do" sau "I Want to Hold Your Hand", a fost adjudecata la o licitatie in California pentru 2 milioane si 400 de mii de dolari.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.