Cum au ajuns zidari, sudori şi tâmplari arheologi de ocazie. Salariul este de 2.000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Descoperirea unor oseminte cu valoare istorică pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti i-a împins pe unii să se reprofileze.

Zidari, sudori şi tâmplari sunt acum arheologi de ocazie şi îi ajută de specialişti să scoată la lumină rămăşiţe umane, bijuterii şi vase de lut.

În timp ce unii sunt neştiutori şi se bazează pe ajutorul superiorilor, alţii susţin că noua ocupaţie li se potriveşte mănuşă.

Printre arheologii de ocazie se numără Adrian - de loc din zonă şi zidar de meserie.

Adrian Monita, zidar: "Tot cu mistria, dar este un şpaclu mai mic, cum se dă ca la glet, dar aici se descoperă, cum să vă spun, niște obiecte pe care nu le-am văzut până acum. Nici nu auzisem de așa ceva."

Citește și
oras antic
Arheologii au descoperit „cel mai mare oraş antic" din Egipt, în apropiere de Luxor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt şi muncitori care vin din alte judeţe. Pe lângă salariul de 2.000 de lei pe lună, transportul este gratuit. Marian, un sudor din Gorj, nu prea ştia ce avea de făcut în momentul în care a păşit pe şantier.

Marian Stamate, sudor: "Când ne-am angajat aici nu ne-a întrebat de meserie. Pentru că aici ce îți arată faci. Aici dacă am intrat cu sapa mai adânc spargem ce găsim. Un pic cum vedem că e ceva, chemăm pe șeful pe care îl avem aici și ne explică. Apoi, noi cu unelte din astea mici facem cât de cât să se vadă bine.”

Reporter: “Cum se împacă tâmplăria cu arheologia?”
Ion Admeanu, tâmplar: "E asemănătoare pentru faptul că trebuie să ai răbdare, să măsori, să tai la fix.”

40 de oameni au fost angajaţi să descopere vestigiile ascunse de-a lungul primului tronson al drumului expres.

Gabriel Balteș, arheolog Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia: "Au învățat ei singuri pe teren să facă ce le cerem noi, adică să şpăcluiască, să sape la lopată, să strângă materialele arheologice, tot ce ţine de o lucrare de genul ăsta într-un sit arheologic. "

- "Săpam pe unde avem numerotate gropile acestea, unde ne spune domnul inginer și vedem ce descoperim - vase, oase, morminte.”

Lucrarea este coordonată de reprezentanți ai Muzeului Naţional al Unirii din Albă Iulia.

Drumul expres Craiova-Pitești, cu o lungime de 121 de kilometri, are patru tronsoane. Iar valoarea proiectului se ridica la aproximativ la 3,8 miliarde de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un ou de găină vechi de 1.000 de ani, descoperit intact în Israel. Cum a fost posibil
Un ou de găină vechi de 1.000 de ani, descoperit intact în Israel. Cum a fost posibil

O echipă de arheologi israelieni a descoperit un ou de găină intact cu o vechime de aproximativ 1.000 de ani, a anunţat miercuri Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA), relatează Xinhua.

Arheologii au descoperit „cel mai mare oraş antic
Arheologii au descoperit „cel mai mare oraş antic" din Egipt, în apropiere de Luxor

Arheologii au descoperit „cel mai mare oraş antic" din Egipt în apropiere de Luxor.

O echipă condusă de un român a descoperit cel mai vechi sit monahal atestat arheologic
O echipă condusă de un român a descoperit cel mai vechi sit monahal atestat arheologic

O echipă de arheologi franco-norvegieni, condusă de românul Victor Ghica, a descoperit, în Egipt, cel mai vechi sit monahal atestat arheologic. Se găsește la 370 de kilometri sud-vest de Cairo și datează din secolul al IV-lea.

FOTO. Descoperirea făcută de arheologi într-o criptă din interiorul Bisericii reformate din Fântânele
FOTO. Descoperirea făcută de arheologi într-o criptă din interiorul Bisericii reformate din Fântânele

Arheologii din Mureş au descoperit, într-o criptă din interiorul Bisericii reformate din Fântânele un inel de aur care i-a aparţinut lui Janos Gaspar de Szoverd, diplomatul permanent al Principelui Transilvaniei, Gabriel Bethlen, la Înalta Poartă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.