Vremea rea a cuprins toată țara. Vântul a suflat cu putere pe litoral, cu peste 50 de kilometri pe oră

×
Codul embed a fost copiat

A fost vreme rea şi joi în zona de munte, unde ninsoarea, vântul și ploile au completat tabloul de iarnă.

Pe drumurile naționale s-a circulat cu greutate și din cauza ceţii. Iar pe litoral, pentru că vântul a ridicat valuri imense, mai multe nave au fost prinse de furtună în larg.

La Rânca și pe Transalpina a nins de marți seara aproape fără oprire, iar pe unele porțiuni de drum zăpada a fost viscolită. În stațiune, are aproape o jumătate de metru.

Viorel Totora, angajat firmă deszăpezire: „S-a acționat toată noaptea, eu sunt a doua tură, avem cinci utilaje non stop pe carosabil”.

Și pe crestele Bucegilor ninge și viscolește, astfel că, la Vârful Omu, stratul de zăpadă măsoară acum 64 de centimetri, însă troienele trec de doi metri și jumătate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Muntele este învăluit de ceață, iar prognoza arată că o sa fie vreme rea și în urmatoarele zile.

Și în Parâng este iarnă autentică.

În județul Vaslui, au înghețat copacii după ce ploaia măruntă s-a transformat într-o platoșă.

Iar pe litoral, vântul puternic a ridicat valuri mari care au impiedicat unele nave sa ajunga la mal.

Vântul suflă cu putere pe litoral cu peste 50 de kilometri pe oră, iar marea este foarte agitată, în larg, valurile ating chiar și 7 metri.

14 ambarcațiuni de mare tonaj așteaptă în rada exterioară a portului Constanța să înceapă manevrele de încărcare sau descărcare.

Emil Gușă, șef serviciu Port Control: „Manevrele sunt suspendate în Portul Midia și la fel traficul fluvial, adică Canalul Dunăre-Marea Neagră”.

Meteorologii spun că și vineri va ploua pe litoral.

Reporteri: Marilena Iordache, Electra Ghiza, Gigi Giuncanu, Yvette Mîrza, Cătălina Vieru.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.