Cod portocaliu și galben de furtună, ploi și grindină. Lista județelor afectate

Cod portocaliu de furtună şi grindină în mai multe județe
iStock

Meteorologii ANM au emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 6 judeţe din sudul şi estul ţării, dar şi un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 17 judeţe şi Bucureşti.

Potrivit avertizării ANM, duminică, între orele 14:00 - 21:00, în Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50 - 60 l/mp.

Judeţele afectate de avertizarea Cod portocaliu sunt: Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Instabilitate atmosferică în 17 județe și București

 

Pe de altă parte, duminică, la ora 12:00, va intra în vigoare, până luni, la ora 3:00, o avertizare Cod galben pentru estul şi sudul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, unde vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 25 l/mp, iar izolat 40 - 50 l/mp.

Judeţele vizate de Codul Galben sunt: Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Bacău, Vaslui, Vrancea, Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Gorj, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.

Meteorologii au emis duminică şi o informare de vreme, valabilă în restul teritoriului până marţi la ora 23:00.

Astfel, în cea mai mare parte a ţării instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 40 l/mp.

Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.