Descoperirea care va revoluționa medicina. Cum vor fi vindecate afecțiunile cronice

neuroni
iStock

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a descoperit o cale de a ataşa neuroni artificiali pe cipuri de silicon, metodă despre care cercetătorii cred că ar putea fi utilizată pentru vindecarea mai multor afecţiuni cronice.

Neuronii artificiali au fost dezvoltaţi pentru a imita neuronii sistemului nostru nervos, copiind proprietăţile electrice ale acestora, relatează Agerpres.

Realizarea unor neuroni artificiali care să răspundă la semnalele electrice din sistemul nervos se numără de multă vreme printre obiectivele cercetătorilor în domeniul medical.

Acest lucru reprezintă, însă, o provocare din cauza biologiei complexe la acest nivel şi a dificultăţii de a prezice modul în care reacţionează neuronii.

Cercetătorii speră că această descoperire ar putea fi utilizată în implanturile medicale pentru tratarea unor afecţiuni, precum insuficienţa cardiacă şi Alzheimer, deoarece necesită o cantitate mică de energie - doar aproximativ o miliardime din puterea necesară pentru un microprocesor.

Citește și
cometa
Descoperire uluitoare făcută de astronomi. Are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Terrei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Până acum, neuronii au fost precum nişte cutii negre, însă am reuşit să deschidem cutia neagră şi să aruncăm o privire în interior'', a explicat conducătorul proiectului, profesor Alain Nogaret de la Universitatea Bath din Marea Britanie.

„Studiul nostru schimbă paradigmele deoarece oferă o metodă solidă prin care pot fi reproduse proprietăţile electrice ale neuronilor reali în detalii minuţioase. Însă, este mai amplu de atât, deoarece neuronii noştri au nevoie de doar 140 de nanowaţi de putere”, a adăugat Alain Nogaret.

„Adică o miliardime din necesarul de putere al unui microprocesor, acesta din urmă fiind folosit în cadrul altor tentative de creare a neuronilor sintetici. Acest lucru face ca neuronii să fie foarte potriviţi pentru implanturi bio-electronice pentru tratarea afecţiunilor cronice'', a mai spus acesta.

Cercetarea, realizată în colaborare cu Universitatea din Bristol, Universitatea din Zurich şi Universitatea din Auckland a fost publicată în jurnalul ştiinţific Nature Communications.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperire fascinantă a cercetătorilor. Pune în discuție toate teoriile existente
Descoperire fascinantă a cercetătorilor. Pune în discuție toate teoriile existente

Descoperire fascinantă a cercetătorilor. Pune în discuție toate teoriile existente

Descoperire uluitoare făcută de astronomi. Are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Terrei
Descoperire uluitoare făcută de astronomi. Are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Terrei

O nouă fotografie a cometei Borisov, cel de-al doilea vizitator interstelar cunoscut care traversează Sistemul Solar, realizată de astronomi de la Universitatea Yale, a dezvăluit unele detalii inedite despre acest obiect cosmic, potrivit Space.com.

Descoperire remarcabilă lângă o biserică din Norvegia. Are o semnificație istorică importantă
Descoperire remarcabilă lângă o biserică din Norvegia. Are o semnificație istorică importantă

Cercetătorii norvegieni au descoperit rămăşiţele unei nave, posibil vikinge, într-un sit funerar din vestul Norvegiei, informează vineri DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.